…pentru o clipă, lumea întreagă s-a oprit.
Nici în cele mai tandre vise ale ei nu-și închipuise că va auzi acest cuvânt atât de devreme. Nu din partea unui copil abandonat, căruia i se furase copilăria, căldura, siguranța. Și totuși, acel „mamă” spus încet, din inimă, o zgudui mai tare decât orice.
Ochii i se umplură de lacrimi. Îl strânse ușor la piept și îi șopti:
— Sunt aici, puiule. Mereu voi fi aici.
Petrică își sprijini capul pe pieptul ei, iar Anya simți, pentru prima oară, că viața ei prinde un nou sens.
După acea zi, lucrurile au început să se schimbe. Încet, dar sigur. Petrică devenea mai încrezător, mai curios. Deși nu vedea lumea cu ochii, o simțea cu fiecare atingere, cu fiecare sunet. Se ghida după pașii ei, după mirosul ceaiului de tei, după cântecele pe care i le fredona în șoaptă.
Anya, la rândul ei, învăța. În fiecare zi descoperea cât de mult poate iubi, câtă răbdare are, câte resurse ascunse se trezesc când o inimă de mamă bate pentru un copil.
Sătenii au început, treptat, să o privească altfel. Preotul din sat a venit într-o duminică cu o plăcintă caldă și i-a spus:
— Dumnezeu ți-a trimis un suflet. Tu ai răspuns. Asta e o binecuvântare, fată dragă.
Vecina de vis-a-vis, care altădată strâmba din nas, i-a oferit o haină groasă pentru Petrică.
— Am avut-o de la nepoții mei. Acum vă e mai de folos vouă.
Iar într-o seară, când Anya se întorcea cu Petrică de la plimbare, mama ei o aștepta în prag. În mâini avea o pătură groasă, țesută cu margarete, și un borcan cu dulceață de vișine.
— Nu ți-am spus atunci, dar… ai fost curajoasă, Anna. Poate mai curajoasă decât am fost eu vreodată.
Anya nu spuse nimic. Doar o îmbrățișă. Era tot ce trebuia.
Anii au trecut. Petrică a crescut. Nu vedea lumea, dar o simțea mai profund decât mulți. A învățat să citească în Braille, să cânte la pian, să simtă culorile cu degetele, iar emoțiile — cu sufletul.
Iar Anya? Nu se măritase, dar nici nu simțea lipsa. Avea brațele pline, casa vie și inima plină. Pentru că uneori, familia nu ți se dă. Ți-o alegi.
Și acel „mamă” spus într-o dimineață de toamnă avea să-i rămână ecou în suflet pentru totdeauna.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.