Ușa s-a închis încet în urma lor. Înăuntru mirosea a lemn vechi și a ceai de tei. Casa era simplă, curată, cu mobilă de demult,
Ușa s-a închis încet în urma lor. Înăuntru mirosea a lemn vechi și a ceai de tei. Casa era simplă, curată, cu mobilă de demult,
Relația mea cu fiica mea a fost întotdeauna complicată. Nu am fost niciodată foarte apropiate și, când este vorba de decizii importante, nu îmi cere
Era Radu. Vecinul nostru de la doi. Omul care venea la noi la grătare. Care îmi bătea pe umăr și-mi spunea „vecine” cu zâmbet larg.
În mașină, Iulian nu a pornit motorul imediat. A recitit bilețelul de câteva ori. „Suntem urmăriți.” Nu scria „sunt”. Scria „suntem”. Asta însemna că nu
Când am intrat, nu m-a întâmpinat nimeni cu o îmbrățișare. Tata s-a uitat prin mine, de parcă aș fi fost doar un curent de aer.
Laura Mendoza își construise viața ca pe un mecanism impecabil: fiecare decizie calculată, fiecare întâlnire la minut, fiecare rezultat măsurat în cifre. Înainte să împlinească
Ion mi-a răspuns după mai puțin de un minut. „Vin.” Atât. Nu aveam nevoie de mai mult. Bunicul ne crescuse altfel decât restul satului. Ne
Ion mi-a răspuns după mai puțin de un minut. „Vin.” Atât. Nu aveam nevoie de mai mult. Bunicul ne crescuse altfel decât restul satului. Ne
Andrei a rămas câteva secunde nemișcat, ca și cum lumea întreagă se oprise. Apoi s-a repezit la mama lui. „Mamă… mamă, sunt eu… Andrei…” Ana