Calatorinromania

Pentru câteva secunde, n-am înțeles. Am privit-o pe tânără. Apoi pe mama. — Cum ți-a spus? Fata părea la fel de nedumerită ca mine. —

Carmen nu mi-a răspuns imediat. Și exact tăcerea ei mi-a dat răspunsul. — Știai, am repetat. Și-a lăsat telefonul pe masă. — Mamă, pot să-ți

— Rochia aceasta a fost creată de soția mea. Am rămas cu paharul nemișcat în mână. — Poftim? Bărbatul a zâmbit trist. — Modelul. Nu

— Unde este Andrei? am întrebat. Ea s-a ridicat imediat. — Vine. Era la aproape două ore distanță când l-am sunat. Vocea îi tremura. —

În prag nu se afla un bărbat de vârsta mea. Era o femeie. Avea în jur de șaizeci de ani, părul cărunt prins la spate

Am rămas în genunchi lângă saltea, cu actul de identitate în mână. Numele femeii era Elena Morales. Dar ceea ce mă tulburase nu era doar

— Testamentul meu? am repetat. Fiica mea și-a îndreptat spatele. — Nu spun că se va întâmpla ceva, mamă. Doar că… trebuie să fim practici.

— Mamă, îmi pare rău. Elena făcu un pas spre mine, dar eu ridicai mâna. — Nu vreau să-mi spui că îți pare rău doar

…o copie a certificatului nostru de căsătorie. Richard s-a uitat nedumerit la mine. — Laura, știu foarte bine ce este asta. — Uită-te la dată.