Lună: octombrie 2025

Nu știu cât timp am rămas nemișcată, privind la ei. Într-un fel absurd, încă speram că totul era o glumă, o neînțelegere, ceva ce se

Câteva clipe mai târziu, totul se transformase într-un haos de claxoane și țipete. Camioneta trecu la o palmă de ele, izbind un stâlp și oprindu-se

Mergeam spre piață, cu două plase goale și gândul la ce aș mai putea găti din nimicul din frigider. Era o zi friguroasă, cu vânt

Ușa primei mașini s-a deschis, iar din ea a coborât un bărbat în costum gri, ținând în mână o umbrelă neagră. Pașii lui erau siguri,

Tăcerea care a urmat a fost grea, ca o plapumă aruncată peste toți trei. Mihai o privea pe Carmen cu sprâncenele încruntate, căutând o explicație

După ce ușa s-a închis în urma lui, am inspirat adânc și m-am așezat la masă. Bancnota aceea de 25 de lei părea o batjocură.

Am rămas cu telefonul în mână, privind ecranul fără să clipesc. Inima mi-o luase razna. Ce putea să însemne asta? L-am privit pe Dan, care

Farurile au luminat scurt gardul de lemn din fața casei, iar inima Elenei a început să bată mai repede. Nu se aștepta la vizite, mai

— Mai bine singură și în pace, decât bătută și umilită într-o casă care nu mai e acasă. Tăcerea s-a așternut brusc. Chiar și Mihai