După ce ușa s-a închis în urma lui, am inspirat adânc și m-am așezat la masă. Bancnota aceea de 25 de lei părea o batjocură. Dar în același timp, era dovada perfectă a disprețului lui. Nu mai era omul pe care îl iubisem.
Mihai a venit lângă mine și m-a luat de mână. „Mamă, ce o să facem acum?”
L-am privit în ochi și i-am spus încet: „O să ne descurcăm, dragul meu. Vei vedea.”
În acea noapte n-am dormit. În timp ce copiii adormeau îmbrățișați, eu am scos din sertar dosarul cu actele casei. Știam că Daniel ascunsese ceva. De luni de zile avea un comportament ciudat. Așa că, pe ascuns, am făcut copii după acte și le-am dus la notar. Aveam dovada că semnătura de vânzare era falsificată — nu era a mea.
Când dimineața a venit și noul „proprietar” a bătut la ușă, i-am zâmbit politicos și i-am spus că poliția urma să vină. Omul a rămas mut. Într-o oră, totul era clar: fusese păcălit și el. Daniel îi luase banii și plecase spre aeroport, convins că nimeni nu va afla.
Dar eu aveam un aliat. Fratele meu, Radu, lucra la Poliția de Frontieră. Nu i-am spus nimic despre durerea mea, doar i-am trimis un mesaj scurt: „Verifică-l pe Daniel Popescu. Are pașaport nou și pleacă azi spre Italia.”
Răspunsul a venit peste o oră: „L-am oprit. E la verificări.”
Am închis telefonul și am simțit cum îmi tremură mâinile. Nu de frică, ci de eliberare. Pentru prima dată după mulți ani, nu mai simțeam că sunt prizoniera unui om care mă umilise și mă golise de suflet.
Când Daniel a fost dus în camera de reținere, a aflat că femeia cu care voia să plece nu era cine credea. Era, de fapt, cea mai bună prietenă a mea, Ioana, care jucase teatru la perfecție. Împreună, îi pregătiserăm o lecție pe care n-avea s-o uite niciodată.
El credea că o iubește pe „marea lui aventură”, dar ea îl condusese drept în capcana pe care o merita. Banii furați, actele false, totul ieșise la iveală. Și, pentru prima dată, el era cel care tremura, cel care nu mai avea controlul.
În aceeași zi, eu și copiii am plecat la mama, la țară. Acolo, aerul mirosea a libertate și a liniște. Am început să pictez din nou, să râd, să trăiesc. Mihai mă ajuta în grădină, iar Ana hrănea puii și aduna flori pe care mi le punea în păr.
După câteva luni, am vândut oficial casa, legal, pe numele meu, și am cumpărat un teren mic în marginea satului. Cu ajutorul rudelor, am ridicat o căsuță albă cu obloane albastre.
Când am privit-o pentru prima dată terminată, cu fumul ridicându-se din sobă și copiii alergând prin curte, am simțit că viața, cu toate greutățile ei, îți dă mereu o a doua șansă.
Daniel, între timp, a fost condamnat pentru fals și înșelăciune. A încercat să mă caute, dar eu nu i-am mai răspuns niciodată. Nu pentru că îl uram, ci pentru că, în sfârșit, nu mai simțeam nimic.
Privind apusul peste dealuri, am zâmbit din nou. De data asta, nu de satisfacție, ci de pace. Viața mea începuse din nou, cu 25 de lei pe masă, dar cu o inimă liberă și puterea de a o lua de la capăt.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.