Minutele treceau greu.
Mihai nu avea idee cât timp mai rămăsese până la incinerare, dar fiecare sunet din jur îi intra în cap ca un cui. Auzea oameni apropiindu-se de sicriu, suspinând, șoptind rugăciuni.
Uneori cineva îi atingea capacul.
Atunci îl apuca panica.
Își imagina focul.
Își imagina cum va arde viu fără să poată scoate un singur sunet.
Apoi a auzit o voce cunoscută.
— Nu pot să cred… ceva nu e în regulă aici.
Era fratele lui mai mic, Daniel.
Mihai a simțit pentru prima dată o urmă de speranță.
Daniel fusese mereu genul încăpățânat. Nu avea încredere ușor în oameni și observa detalii pe care ceilalți le ignorau.
— Ce tot spui? a întrebat Elena, iritată.
— Spun că Mihai nu părea pe moarte acum două săptămâni. Și mai spun că te miști cam repede cu incinerarea.
Elena a oftat teatral.
— Daniel, te rog… doctorii au spus clar că inima lui a cedat.
— Și totuși vreți să-l incinerați în aceeași zi?
Liniște.
Mihai aproape că putea simți tensiunea din încăpere.
Apoi Radu a intervenit calm:
— Familia doar încearcă să treacă mai repede peste durere.
Daniel n-a răspuns imediat.
Pașii lui s-au îndepărtat încet.
Iar speranța lui Mihai s-a stins aproape complet.
Dar după câteva minute, ceva s-a schimbat.
S-au auzit voci agitate dintr-o altă cameră.
Pași rapizi.
Apoi Daniel a spus tare:
— Elena… ce e asta?
Vocea ei s-a blocat.
— Nu știu despre ce vorbești.
— Am găsit flaconul ăsta în coșul de gunoi din baie.
Tăcere.
O tăcere grea.
— Scrie clar pe el că provoacă paralizie temporară și încetinește pulsul aproape complet.
Mihai a simțit cum inima îi explodează în piept.
Daniel continuă, acum mult mai dur:
— De unde ai asta?!
— Daniel, lasă prostiile… a încercat Elena.
— Sun la poliție.
În secunda următoare s-a auzit o bufnitură puternică.
Probabil Radu încercase să-i ia telefonul.
Apoi scandalul a izbucnit.
Țipete.
Mobilă răsturnată.
Cineva plângea.
O femeie striga:
— Doamne ferește!
Mihai nu putea vedea nimic, dar fiecare zgomot îi aprindea speranța.
După câteva minute, capacul sicriului s-a mișcat brusc.
Pentru prima dată, o dungă de lumină i-a lovit ochii.
Durerea a fost atât de puternică încât aproape a leșinat.
Auzise oameni țipând.
— E viu!
— Dumnezeule…
— Chemați ambulanța!
Capacul a fost dat complet la o parte.
Lumina din biserică îl orbea.
Fețe speriate se uitau la el de parcă văzuseră un mort întors din groapă.
Iar deasupra tuturor era Daniel.
Alb la față.
Cu lacrimi în ochi.
— Mihai… frate…
Mihai încerca să vorbească, dar gura nu-l asculta încă.
În colțul încăperii, Elena stătea nemișcată.
Parcă se transformase în piatră.
Radu încercase să fugă, dar doi bărbați îl țineau deja de brațe până la sosirea poliției.
Câteva ore mai târziu, la spital, doctorii au confirmat totul.
Substanța din flacon îi încetinise pulsul atât de mult încât fusese declarat mort.
Dacă Daniel nu găsea acel flacon…
Dacă nu întârzia incinerarea…
Mihai ar fi ars de viu.
Când a realizat asta cu adevărat, a început să tremure necontrolat.
Nu de frig.
De groază.
Trei zile mai târziu, Elena și Radu au fost arestați pentru tentativă de omor și fraudă.
Presa vorbea despre „bărbatul care s-a trezit la propria înmormântare”.
Toată țara era șocată.
Dar Mihai nu se mai gândea la bani, la terenuri sau la afaceri.
Stătea pe terasa casei fratelui său, învelit într-o pătură, și privea răsăritul.
Pentru că atunci când ești la câteva ore de a fi ars de viu, începi să înțelegi ce contează cu adevărat.
Iar în dimineața aceea, pentru prima dată după mulți ani, Mihai era pur și simplu fericit că respiră.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.