Am rămas cu telefonul în mână, privind ecranul fără să clipesc. Inima mi-o luase razna. Ce putea să însemne asta? L-am privit pe Dan, care despacheta liniștit lucrurile pe noptieră, zâmbindu-mi calm, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el, văzând că m-am schimbat la față.
— Nimic… doar un mesaj, am bâiguit.
Am închis repede ecranul și am lăsat telefonul jos.
Noaptea aceea n-am dormit deloc. Cuvintele lui Mihai îmi răsunau în minte: „Nu știi cine e cu adevărat bărbatul ăla…”
Cum adică? Ce știa el? Ce putea să ascundă Dan, omul care mă ajutase în toate, care mă ținuse de mână în fiecare ecografie, care plângea de bucurie când a aflat că vom avea un copil?
A doua zi, în timp ce Dan dormea, am intrat pe rețelele sociale. Am scris numele lui Mihai, dar contul dispăruse. L-am sunat, dar telefonul era închis. Simțeam un gol în stomac.
Pe noptieră, sub cutia cu bomboane, am observat un plic. Nu era acolo seara trecută. Pe el scria doar „Raluca”. L-am deschis tremurând.
Înăuntru era o fotografie. Era făcută cu ani în urmă, la o petrecere. Mihai era acolo. Iar lângă el… Dan. Zâmbeau amândoi, cu pahare ridicate. Pe spate, cu pix albastru, era scris: „Adevărul iese mereu la iveală.”
Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Cum adică se cunoșteau? De unde?
Am pus fotografia în buzunar și m-am uitat la Dan. Dormea liniștit, cu fiul nostru lângă el. Părea un tablou perfect. Dar în mine creștea o neliniște adâncă.
Câteva zile mai târziu, am găsit curajul să întreb direct.
— Dan, tu îl cunoști pe Mihai?
A ridicat privirea din ziar. Zâmbetul i s-a șters.
— De ce întrebi?
— L-am văzut pe hol, în ziua în care am născut. Ai vorbit cu el?
— Nu.
— Atunci de ce mi-a trimis un mesaj ciudat despre tine?
Tăcerea lui a fost mai grea decât orice răspuns. Apoi s-a ridicat, și-a luat geaca și a spus doar:
— Nu mai căuta trecutul, Raluca. Unele lucruri trebuie lăsate așa cum sunt.
Când a ieșit pe ușă, am știut că totul se va schimba. Am dus copilul la mama pentru câteva zile și m-am hotărât să aflu adevărul.
Am mers la spital, la recepție. L-am întrebat despre Mihai — voiam să știu dacă a fost internat, poate rănit. Femeia de la ghișeu a tastat câteva momente, apoi m-a privit confuză.
— Nu avem nicio persoană cu numele ăsta internată aici în ultimele luni.
Am simțit un fior rece pe șira spinării.
— Dar… l-am văzut cu ochii mei, i-am vorbit…
— Poate v-ați înșelat, doamnă.
Am ieșit afară și am simțit că aerul e prea greu. M-am așezat pe o bancă și am privit cerul. Poate că Mihai avea dreptate. Poate că omul lângă care trăiam nu era cine pretindea că e.
Câteva zile mai târziu, am găsit o scrisoare în cutia poștală. Nu era timbru, nici nume de expeditor. Doar un bilețel:
„Deschide cutia din pod. Acolo e tot.”
Am urcat imediat, tremurând. Într-un colț, sub o pătură veche, am găsit o cutie metalică ruginită. Înăuntru erau acte, fotografii, și o legitimație veche cu poza lui Dan… dar alt nume.
N-am mai putut respira. Omul care dormea lângă mine, care-mi ținea copilul în brațe… trăia sub o identitate falsă.
În clipa aceea, am știut că viața mea se va împărți în două: înainte și după adevăr.
Am luat copilul, am închis ușa și am plecat fără să privesc înapoi. Poate că nu voi ști niciodată totul, dar știam un singur lucru: uneori, instinctul e mai de încredere decât orice dovadă.
Și când o femeie simte că ceva nu e în regulă, nu se înșală niciodată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.