…Carmen simți cum o înțeapă stomacul. Nu știa dacă să spună „da” sau să tacă. Ceva în privirea femeii îi spunea să nu se grăbească. Totuși, instinctul de politețe o învinse.
Da…, răspunse încet.
Stewardesa înghiți în sec, apoi îi strecură în palmă șervețelul mototolit. Nu deschide acum. Citește doar când ești sigură că nu te vede nimeni. Te rog, e foarte important.
Înainte ca Carmen să mai poată întreba ceva, femeia se ridică brusc și dispăru în mulțime, amestecându-se printre uniformele albastre și pasagerii grăbiți. Carmen rămase împietrită câteva secunde, apoi își strânse șervețelul între degete. Îl simțea umed, ca și cum cineva îl ținuse cu mâinile transpirate.
Respirația i se accelera fără să știe de ce. Nu voia să pară paranoică, dar nici nu putea ignora avertismentul. Privi în jur, căutându-l pe Andrei. Încă nu se întorsese.
Cu mișcări lente, își puse geanta în poală, ridică fermoarul și ascunse bucata de șervețel înăuntru. Își spuse că o să o citească doar dacă mai vede ceva ciudat. Până atunci, trebuia să își păstreze calmul.
Dar calmul nu avea de gând să rămână cu ea.
În următoarele două minute, observă trei bărbați în costume negre care se mișcau ciudat printre oameni. Nu păreau pasageri. Nu aveau bagaje. Se uitau lung la panourile de plecări fără să pară interesați să citească. Unul dintre ei își ducea la gură un microfon minuscul.
Carmen simți că o ia cu transpirațiile.
În acel moment se întoarse Andrei cu cafeaua. Îi întinse paharul și se așeză lângă ea, dar fața lui era mai palidă decât o văzuse vreodată.
Ce s-a întâmplat?, întrebă ea.
Nimic, doar oboseala, spuse el fără să o privească. Apoi își șterse fruntea cu dosul palmei.
Atunci Carmen știa: amândoi ascundeau ceva. Ea – bucata de șervețel, el – un alt secret.
Își dori să îi spună totul, dar vocea stewardesei încă îi răsuna în urechi: „Nu te urca în avion”.
Nu putea risca.
Andrei…, spuse ea încet. Te rog să mă asculți câteva secunde, fără să te enervezi.
În sfârșit, el o privi. Ochii lui erau roșii, iar sub ei se vedeau cearcăne mari. Carmen nu-l mai văzuse niciodată așa.
Ce e?, întrebă el.
Cred că trebuie să plecăm de aici. Să renunțăm la zbor.
Andrei clipi lung, de parcă o astfel de afirmație îl lovise peste față.
Ești sigură? De ce?
Carmen inspiră adânc și șopti:
A venit o stewardesă la mine… m-a avertizat să nu mă urc în avion. Iar acum, vezi bărbații ăia? Nu au bagaje, nu vorbesc, doar se uită în jur. Nu-mi place deloc.
Andrei își scăpă paharul din mână. Cafeaua se împrăștie pe podea.
Carmen tresări.
E prea târziu…, murmura el.
Pentru ce?!, întrebă ea.
Andrei își acoperi fața cu palmele.
Am semnat ceva, Carmen… un contract… fără să citesc tot. M-au presat, au spus că dacă nu semnez, pierdem tot. Acolo era o clauză… dacă proiectul nu reușește, plătim despăgubiri uriașe… sute de mii… nu avem de unde… ne-ar distruge.
Carmen simți cum i se strânge inima.
Dar ce legătură are asta cu zborul?
Andrei ridică privirea, tremurând:
Avionul ăsta nu trebuie să ajungă la destinație. Dacă dispare… datoria dispare.
Un fior rece îi trecu lui Carmen pe șira spinării.
A înțeles.
Și nu mai avea timp de gândit.
Se ridică brusc, îl apucă de braț și spuse clar:
Nu contează cât datorăm. Nu-mi pierd viața pentru bani. Hai cu mine acum!
Andrei ezită o secundă, dar lacrimile din ochii ei îl învinseseră. Au pornit rapid spre ieșire, fără să se uite înapoi. În timp ce alergau, în difuzoare se auzi anunțul:
„Pasagerii pentru zborul 278, îmbarcarea s-a încheiat. Ușa se închide.”
Carmen se oprise doar cât să rostească o singură propoziție:
Slavă Domnului.
Din clipa aceea, a știut că viața ei nu va mai fi niciodată despre bani, proiecte sau funcții.
Ci despre a trăi.
A iubi.
Și a nu ignora niciodată vocea care îți spune: „E ceva în neregulă.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.