Am lăsat geanta jos și am rămas nemișcată în hol. Inima îmi bătea cu putere, iar liniștea din casă părea mai apăsătoare ca niciodată. Totul arăta normal: pantofii aliniați, mirosul familiar de detergent de rufe, pernele de pe canapea așezate la locul lor. Dar aerul… aerul avea o greutate pe care n-o mai simțisem niciodată.
Cu mâinile tremurânde, am scos telefonul din buzunar și am deschis aplicația de la camerele de supraveghere. Am dat înapoi imaginile din acea după-amiază, cu viteză, căutând ceva anume, fără să știu ce. Apoi am văzut. Irina și Tudor intrând pe ușa din spate cu cheia pe care o lăsasem „pentru urgențe”. Se plimbau prin casă ca la ei acasă.
Mi-au invadat intimitatea în cele mai banale gesturi. Tudor scotocea prin sertarele din bucătărie. Irina mergea direct în dormitorul meu. Își făceau de cap cu lucrurile mele. Simțeam cum mi se urcă sângele în obraji și cum îmi vine să arunc telefonul de pereți. Am apăsat pauză. Am tras aer în piept și m-am așezat pe canapea. Tremuram din toate încheieturile.
În mintea mea s-au derulat toți anii în care le-am plătit chiria, mesele, mofturile. Anii în care am crezut că „asta face o soră mai mare”. Acum, totul se prăbușea. De la rușine, la furie și până la dezamăgire. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. O parte din mine voia să închidă ochii și să ignore. Cealaltă parte voia să pună capăt odată pentru totdeauna.
Am închis aplicația și am ridicat privirea spre tavan. Nu mai era cale de întoarcere. M-am ridicat și am început să merg prin casă, atingând fiecare obiect, ca să-mi amintesc că e al meu. Am deschis dulapul, am verificat sertarele. Totul era acolo, dar eu nu mai eram aceeași. Când Irina m-a sunat în seara aceea să-mi ceară „împrumutul” lunar, vocea ei mi-a sunat străină. Am simțit o răceală ciudată când i-am răspuns.
„Aveți o săptămână să rezolvați totul,” i-am spus cu voce calmă, dar fermă. „Altfel sun la poliție.” Am auzit râsul lui Tudor în fundal, un râs care altădată mi s-ar fi părut șarmant, dar acum era doar batjocoritor. „Hai, Mina, nu te mai umfla în pene,” a zis el. „Suntem familie.”
Atunci am închis telefonul, am deschis din nou aplicația și am descărcat toate înregistrările. Am trimis mesaj părinților, explicându-le ce se întâmplă. Mama a început să plângă. Tata a tăcut câteva secunde, apoi mi-a spus doar atât: „Fă ce trebuie să faci.” În seara aceea n-am dormit deloc. M-am uitat la tavan, amintindu-mi toate duminicile când găteam pentru ei, toate serile când Irina îmi spunea că sunt „cea mai bună soră”.
A doua zi dimineață m-am dus la poliție. Am arătat filmările, am povestit totul. Ofițerul m-a privit cu o sprânceană ridicată. „E casa dumneavoastră?” „Da.” „Au avut permisiune să intre?” „Nu.” „Atunci să știți că legea e de partea dumneavoastră.” M-am întors acasă cu o combinație de ușurare și groază. Știam că vor afla curând.
În weekend, Irina și Tudor au venit din nou. De data asta eu îi așteptam, cu poliția în fața casei. Când au coborât din mașină, chipurile lor au trecut prin toate culorile. Tudor a încercat să zâmbească, dar n-a mai avut cui. Irina a început să plângă. Polițistul le-a explicat calm că nu mai au voie să intre fără permisiune și că orice încălcare înseamnă dosar penal.
În timp ce plecau, am simțit pentru prima dată în ani de zile o liniște reală. O liniște care nu venea din faptul că aveam camere de supraveghere, ci din faptul că, în sfârșit, îmi pusesem viața la locul ei. Am intrat în casă, am închis ușa și am inspirat adânc. Aerul era din nou al meu. Casa era din nou a mea. Și pentru prima dată, și viața era din nou a mea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.