Însoțitoarea de bord a observat cum un băiat de 10 ani făcea cu degetele un semn ciudat: câteva minute mai târziu, avionul a aterizat de urgență.
Era un zbor obișnuit de dimineață din Brașov spre Cluj-Napoca. Soarele abia se ridicase pe cer când însoțitoarea de bord Ana străbătea culoarul printre rânduri, verificând dacă toți pasagerii și-au pus centurile de siguranță.
Totul decurgea conform procedurilor, până când atenția i-a fost atrasă de un băiețel aflat pe rândul trei, lângă hublou.
Era unul dintre acei copii tăcuți, care încearcă să nu iasă în evidență. Părea să aibă vreo zece, cel mult unsprezece ani. Lângă el stătea un bărbat de vreo patruzeci de ani, solid, care ținea mâna pe cotieră, atingând ușor umărul copilului. Privirea bărbatului era rece, tăioasă, aproape amenințătoare.
Ana era pe punctul să treacă mai departe, când a zărit brusc cum băiatul își formase cu degetele, aproape insesizabil, un semn straniu. La început a crezut că se joacă. Dar ceva în ochii lui, o rugă tăcută, i-a dat fiori.
A mers rapid la capătul cabinei și a discutat în șoaptă cu colegul ei de echipaj. Au alertat imediat comandantul. Câteva minute mai târziu, avionul a făcut o aterizare de urgență pe aeroportul din Târgu Mureș, iar toți pasagerii au fost evacuați.
Pe pistă îi așteptau deja polițiști și reprezentanți ai protecției copilului. În timp ce ceilalți pasageri erau escortați spre terminal, bărbatul de pe rândul trei a fost oprit. A încercat să protesteze, dar băiatul s-a smuls din strânsoarea lui și a fugit direct în brațele Anei, care îl aștepta cu brațele deschise, tremurând de emoție.
În cele din urmă s-a aflat adevărul: copilul fusese răpit cu câteva zile înainte dintr-un sat de lângă Brașov. Părinții lui erau disperați și îl căutau cu ajutorul autorităților.
Semnul pe care îl făcuse cu degetele fusese de fapt un gest internațional folosit de victime pentru a semnala că au nevoie urgentă de ajutor. Ana, instruită pentru astfel de situații, își amintise exact codul și nu a ezitat să acționeze.
La scurt timp, părinții băiatului au sosit la secția de poliție și l-au îmbrățișat printre lacrimi. Ana a primit o scrisoare de mulțumire și o diplomă de onoare din partea Inspectoratului, iar băiatul, când a plecat acasă, i-a făcut din nou semnul cu degetele — de data asta un simplu „ok” și un zâmbet larg, plin de recunoștință.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”