După acea discuție, Ana a tăcut. N-a mai spus nimic. Nici despre oboseală, nici despre singurătate, nici despre umilință. A înțeles că nu mai avea cui.
Zilele au început să curgă toate la fel. Dimineți cu plânsul copilului, prânzuri în tăcere și seri în care soacra trântea ușile doar pentru că „nevasta leneșă” nu punea suficientă sare în ciorbă.
Andrei suna tot mai rar. Trimitea bani, dar niciun cuvânt de alinare. Iar Ana… se stingea încet.
Într-o seară, după o ceartă grea, Nina a țipat:
– Dacă n-ar fi fost fiul meu, te-aș fi dat afară de mult!
Ana s-a ridicat de la masă fără un cuvânt. A mers în camera copilului, l-a luat în brațe și a plâns în tăcere. Nu știa ce va face, dar știa că așa nu se mai poate.
A doua zi dimineață, și-a făcut bagajul. A pus câteva haine, actele, o jucărie preferată a lui Sergiu și o fotografie de la nuntă. A lăsat bilet pe masă:
„Mulțumesc pentru tot. Dar eu aleg liniștea.”
Când Andrei s-a întors acasă, a găsit masa goală, camera copilului pustie și mama furioasă.
– A fugit! – a strigat Nina. – După atâta cât am răbdat-o, a fugit!
Dar de data asta, Andrei n-a mai zis nimic. A intrat în camera copilului, a văzut jucăria lipsă și a înțeles: Ana plecase pentru totdeauna.
Anii au trecut. Andrei și-a dat seama prea târziu că dragostea nu se construiește pe sacrificii impuse. Că între o mamă care nu vrea să te lase liber și o soție care doar a vrut respect, alegerea trebuia făcută la timp.
Ana, între timp, și-a refăcut viața într-un orășel mic. Muncea la o farmacie și își creștea fiul cu grijă. Când Sergiu a împlinit șapte ani, i-a spus:
– Mami, de ce nu avem și noi un tătic?
Ea a zâmbit trist:
– Pentru că uneori, dragul meu, e mai bine să fim doi fericiți decât trei nefericiți.
Și l-a strâns tare în brațe.
În sufletul ei, Ana nu mai purta ură. Doar o liniște adâncă. O liniște pe care o câștigase greu, dar care valora mai mult decât orice casă, orice salariu sau orice jurământ de iubire spus în fața altarului.
A învățat că fericirea nu se cere și nu se așteaptă – se construiește, pas cu pas, acolo unde există respect, încredere și inimă curată.
Și de fiecare dată când se uita la fiul ei, își spunea în gând: „Da, am plecat cu nimic. Dar am câștigat tot.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.