Unul dintre băieții mei s-a îmbolnăvit, așa că i-am dus pe amândoi să le fac analize. Nimic grav, doar am vrut să fiu precaut.
Câteva zile mai târziu, m-am dus să ridic rezultatele și atunci totul s-a întors cu susul în jos. Doctorul m-a privit drept în ochi și m-a întrebat, cu calm:
„Cât timp a trecut de când ați adoptat băieții?”
La început am râs, gândindu-mă că a fost o greșeală. I-am spus:
„ADOPTAȚI!? Nici vorbă. Soția mea nu mi-ar ascunde așa ceva.”
Dar atunci mi-a întins foaia și mi-a zis:
„Îmi pare rău, dar REZULTATELE TESTULUI ADN NU MINT… Nu sunt biologic ai dumneavoastră.”
A fost suficient ca să simt cum pământul îmi fuge de sub picioare. Dar apoi mi-a spus ceva și mai cumplit… cuvinte care mă vor bântui toată viața. Mi-a zis:
„Acești băieți nu sunt fiii dumneavoastră… sunt frații dumneavoastră vitregi.”
Cu greu am reușit să ajung acasă. Iar când am intrat pe ușă, am rostit întrebarea pe care nu aș fi crezut vreodată că va trebui să o spun:
„Ai fost cu tatăl meu, Emilia?”
Emilia a încremenit. Fața i s-a albit și a început să tremure. Nu a rostit niciun cuvânt timp de câteva secunde ce mi s-au părut o eternitate. Apoi a izbucnit în lacrimi și s-a prăbușit pe canapea.
„Te rog… lasă-mă să-ți explic…” a șoptit printre suspine.
Am simțit cum îmi ard obrajii. Mâinile îmi erau reci, deși inima bătea cu putere, gata să-mi spargă pieptul. M-am așezat în fața ei, cu privirea fixă, așteptând o explicație care să repare totul, deși știam că nu va fi posibil.
„Totul s-a întâmplat înainte să fim împreună… Nu am crezut niciodată că ar putea avea consecințe… că ar fi ceva mai mult decât o greșeală rușinoasă din tinerețe.
Tatăl tău… a profitat de mine într-un moment în care eram vulnerabilă. Nici nu am știut că sunt însărcinată atunci. Iar când am aflat, eram deja cu tine… și totul părea un nou început. Credeam că adevărul nu va ieși niciodată la iveală…”
Simțeam că mă sufoc. M-am ridicat brusc și am început să mă plimb prin cameră, încercând să îmi adun gândurile. Într-un colț, copiii se jucau fără să bănuiască nimic.
Priveam la ei și mă întrebam cum voi putea vreodată să le spun adevărul. Sau dacă ar trebui să le spun vreodată. În clipa aceea, o singură idee mi s-a înfipt în minte, cu o claritate dureroasă: viața noastră nu va mai fi niciodată la fel.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”