După ce a găsit în pustietate două fetițe gemene, Ion le-a lăsat cu soția sa paralizată, iar el a plecat. Însă când s-a întors spre dimineață, A ÎNȚEPENIT…
Ion iubea nespus natura. Nu putea trece niciodată pe lângă pădure fără să facă ordine. Era august, se însera, iar nopțile deveniseră deja reci.
Cum soarele mângâia vârfurile copacilor, frigul și umezeala începeau să se facă simțite. Ion privi și văzu că dincolo de gard se adunase din nou o grămadă de hârtii, sticle de plastic și alte gunoaie.
— Ce fel de oameni or fi aceștia? De ce nu pot duce gunoiul la coș? De ce să-l arunce aici?
Ion se apropie. Ziua, câinii din sat răscoliseră ambalajele și le împrăștiaseră. Scoase o pungă din buzunar — avea mereu una pregătită, pentru orice eventualitate.
Începu să strângă. Adună grămezile, apoi porni prin jur să mai caute. Însă gunoiul părea împrăștiat prin toată pădurea. Nici nu-și dădu seama când se adânci în desiș.
Se întunecase. Atunci auzi pe cineva suspinând… Un copil, oare? Se uită în jur și, pe un trunchi de copac doborât, zări ceva ce nu s-ar fi așteptat să vadă. Două fetițe stăteau lipite una de alta, tremurând de frig.
Purtau doar niște rochițe subțiri, cu bretele. Plângeau. Ion se apropie. Erau gemene, trase la indigo, ca două picături de apă. Poate ieșiseră în taină să culeagă zmeură și se rătăciseră. Ion își scoase mantaua și le înveli.
— Ei, v-ați rătăcit? întrebă el. Fetițele încuviințară din cap.
— Eu sunt nenea Ion, nu vă speriați. Am fost pădurar aici, pe vremuri.
— Haideți la mine acasă. Nu e departe, chiar după moară.
Fetițele coborâră de pe trunchi, își șterseră lacrimile cu pumnișorii și încuviințară din nou. Ieșiră la drum, ocoliră moara și ajunseră la casa lui Ion, ultima din sat. Intrară. Ion le așeză la masă și le turnă ceai fierbinte.
„O să le las aici deocamdată,” gândi el. „Între timp, mă duc să-mi termin treburile…”
— Hai să o vedem pe doamna, spuse una dintre surori.
— Dar nenea a zis să nu, răspunse cealaltă.
— Ne uităm doar un pic. Nu atingem nimic, zise prima.
— Bine, dar doar un pic, acceptă a doua.
Așa e mereu cu gemenele. Una propune, cealaltă e de acord. La fel erau și Arina și Marina. Marina era liniștită și cuminte.
Iar Arina… Arina căuta mereu aventură, și nu doar pentru ea. Fetițele deschiseră ușa și băgară cu grijă capetele în cameră. Pe pat zăcea o femeie…
Când se întoarse dimineață, Ion A ÎNȚEPENIT. Pe pat, soția lui, care de ani buni nu își mișcase niciun mușchi, stătea cu mâinile întinse spre gemene, mângâindu-le părul, în timp ce ele râdeau și îi șopteau ceva la ureche. Femeia avea lacrimi pe obraji și un zâmbet blând, cum Ion nu mai văzuse la ea din tinerețe.
Ion rămase câteva clipe nemișcat, incapabil să spună un cuvânt. Apoi făcu doi pași în cameră. Soția lui, Ana, își ridică ușor privirea și îi spuse cu glas tremurat:
— Ion, cred că… cred că simt din nou ceva în picioare.
Ion se prăbuși în genunchi, izbucnind în plâns. Nu-i venea să creadă. Fetițele îl priveau și zâmbeau, ca și cum ar fi știut un secret pe care el abia atunci îl descoperea.
În lunile care au urmat, Ana a început să-și recapete încet mobilitatea. Cu fiecare zi, mergea câțiva pași în plus. Ion, copleșit de recunoștință, le-a înfiat pe Arina și Marina, care i-au umplut casa de viață și râsete.
Într-o dimineață de primăvară, toți patru s-au ținut de mână și au plecat împreună la plimbare prin pădure. Pentru prima dată după mulți ani, Ion a simțit că are din nou o familie întreagă, vie și fericită. Iar soarele care răzbătea printre crengile înmugurite parcă le șoptea că totul avea să fie bine.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”