Se mai întâmplă.
Cuvintele lui Radu îmi bubuiau în cap în timp ce stăteam pe un scaun rece, de plastic, pe holul spitalului. O asistentă mi-a pus un pahar cu apă în mână, dar nu am băut. Îmi tremurau degetele prea tare.
Nu plângeam.
Și asta m-a speriat cel mai tare.
După câteva minute, un bărbat în halat alb s-a apropiat. Avea cearcăne adânci și o expresie obosită.
„Domnul Moraru?”, a întrebat încet.
Am ridicat privirea.
„Sunt doctorul Ionescu. Am fost de gardă în noaptea nașterii.”
Mariana s-a ridicat imediat.
„Totul a fost explicat deja”, a spus ea repede. „Familia este în stare de șoc.”
Doctorul a dat ușor din cap, dar ochii lui nu se dezlipeau de mine.
„Aș prefera să vorbesc câteva clipe cu dumnealui. Singuri.”
A fost o pauză scurtă. O pauză în care am văzut, pentru prima dată, iritare pe chipul lui Radu.
Într-un final, au ieșit câțiva pași mai încolo.
Doctorul s-a aplecat ușor spre mine și a vorbit aproape în șoaptă.
„Îmi pare nespus de rău pentru fiica dumneavoastră… dar trebuie să vă spun ceva.”
Mi s-a strâns stomacul.
„Nu toate actele sunt… clare.”
L-am privit fix.
„Ce vreți să spuneți?”
A ezitat.
„Lucia a cerut, în timpul travaliului, să fie consultată de alt medic. Spunea că se simte foarte rău, că ceva nu e în regulă. Dar… decizia nu a fost a ei.”
„A cui a fost?”, am întrebat.
Doctorul a înghițit în sec.
„Soțul ei a semnat pentru continuarea procedurii. Și… pentru administrarea unei substanțe care, sincer, nu era absolut necesară.”
Inima mi-a sărit din piept.
„Și embolia?”
Doctorul a strâns buzele.
„Nu pot afirma nimic oficial. Dar… sunt lucruri care nu se leagă.”
În clipa aceea am înțeles.
Lucia nu fusese doar o victimă a ghinionului.
Cineva se grăbise.
În zilele următoare, am cerut copii după documente. Am vorbit cu o asistentă care, plângând, mi-a spus că Lucia fusese lăsată singură ore întregi. Am aflat că Mihai făcuse, cu câteva săptămâni înainte, o asigurare de viață pe numele ei. Sume mari. În lei. Foarte mari.
Și copilul?
Băiatul era sănătos. Prea sănătos pentru un nou-născut „aproape pierdut”, cum spusese Mihai.
Am mers la un avocat.
Apoi la poliție.
Când ancheta a început, familia Sandoval a început să se destrame. Angela a cedat prima. A spus tot. Despre presiuni. Despre bani. Despre cum Lucia voia să divorțeze și să plece cu copilul.
Mihai a fost arestat.
Nu pentru crimă, ci pentru complicitate și fals în acte medicale. Destul cât să-l distrugă.
În ziua în care am ieșit din tribunal, cu nepotul meu de mână, am simțit, pentru prima dată după mult timp, că pot respira.
Lucia nu se mai întoarce.
Dar adevărul a ieșit la lumină.
Iar eu nu mai sunt singur.
Pentru că în brațele mele doarme acum un copil care îi seamănă leit.
Și jur, cât oi trăi, nimeni nu-l va mai putea atinge.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.