Femeia din colț era soția lui.
Ioana stătea rezemată de perete, cu brațele încrucișate, privind scena ca pe un spectacol obișnuit. Nicio urmă de rușine. Nicio urmă de grabă. Doar acel zâmbet rece, tăios, care i-a înghețat sângele lui Marcu.
În clipa aceea, ceva s-a rupt definitiv în el.
A pășit înainte, iar pașii lui au răsunat pe gresie ca niște lovituri de ciocan. Copiii s-au oprit din râs. Mama lui a ridicat capul speriată.
— Mamă… ce faci pe jos? a întrebat el, cu voce joasă, tremurată.
Bătrâna a încercat să se ridice, dar genunchii nu au mai ascultat-o. A rămas sprijinită în palme, cu spatele arcuit.
— E în regulă, mamă… a zis ea repede. I-am spus doamnei că pot să fac, doar că… mă doare spatele puțin.
Marcu s-a întors încet spre Ioana.
— Ce doamnă? a întrebat el, cu ochii fixați în ea.
— Eu, bineînțeles, a răspuns femeia, nepăsătoare. Copiii s-au plictisit. Mama ta s-a oferit să se joace cu ei. Și oricum… tot era pe acolo, prin casă.
Cuvintele ei l-au izbit mai tare decât orice palmă.
— S-a oferit? a repetat el. În genunchi? Cu peria în mână?
Ioana a ridicat din umeri.
— Nu văd problema. Doar nu plătim lei grei pe femei de serviciu ca să stea degeaba. Și mama ta… ce să facă toată ziua? Să se uite la televizor?
Marcu a simțit cum îi fierbe sângele.
S-a apropiat de copii și i-a dat jos, unul câte unul, cu grijă. Apoi și-a ajutat mama să se ridice. Femeia tremura. Avea mâinile crăpate, genunchii vineți și privirea plecată.
— Iartă-mă, mamă… a șoptit el, strângând-o la piept.
Pentru prima dată după mulți ani, bătrâna a început să plângă.
— N-am vrut să-ți spun, Marcu… a zis printre lacrimi. Mi-era rușine. Spunea că așa trebuie, că eu stau pe banii tăi…
Atunci adevărul a ieșit la iveală, dureros și limpede.
Casa plină de lux era, de fapt, o cușcă. Iar mama lui, pe care voia s-o vadă „regină”, ajunsese slujnică în propria ei viață.
Marcu s-a întors spre Ioana cu o liniște care anunța furtuna.
— Ia-ți lucrurile, i-a spus. Astăzi.
— Glumești? a râs ea nervos. Casa asta e pe numele tău, dar eu sunt soția ta.
— Ai fost, a răspuns el. Din clipa asta, nu mai ești nimic.
În acea seară, Ioana a plecat. Cu scandal. Cu țipete. Cu amenințări.
Dar ușa s-a închis în urma ei.
În zilele care au urmat, Marcu a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată: a stat acasă. A dus-o pe mama lui la doctor. A plătit tratamentele. A stat lângă ea în bucătărie, a ascultat povești din copilăria lui, a mâncat mâncare simplă, gătită cu mâini obosite, dar pline de dragoste.
A realizat atunci un adevăr dureros.
Nu banii definesc cine ești.
Ci felul în care îi protejezi pe cei care ți-au fost alături când nu aveai nimic.
Iar Marcu a jurat că mama lui nu va mai șopti niciodată, în durere, cuvântul „doamnă”.
Pentru el, va rămâne mereu un singur lucru.
Mamă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.