Le-am poftit înăuntru fără să spun nimic. Nu din bunătate. Din curiozitate. Și, poate, dintr-un rest încăpățânat de legătură de sânge care nu voia să moară.
S-au așezat amândouă pe marginea canapelei, ca niște copii prinși cu minciuna. Mama își frământa mâinile. Andreea își mușca buza până aproape de sânge.
„Spune”, am zis scurt.
Andreea a izbucnit prima.
„Mirele… a dispărut.”
Am clipit. „Cum adică a dispărut?”
„După nuntă. A luat mașina. Telefonul închis. Conturile… goale.”
Mama a ridicat privirea spre mine. „Toți banii de nuntă. Darurile. Economiile Andreei. Tot.”
În aer s-a lăsat o liniște grea. Am înțeles dintr-o dată de ce erau acolo.
Nu pentru consolare.
Pentru soluții.
„Și ce legătură am eu?” am întrebat, deși știam deja răspunsul.
Mama a înghițit în sec. „Tu lucrezi în bancă. Tu știi ce e de făcut. Tu… ai economii.”
Asta a fost. Nu o cerere. O așteptare.
M-am ridicat încet în picioare.
„Deci ieri nu eram suficient de bună să intru la nunta voastră. Azi sunt bună să vă scot din groapă.”
Andreea a început să plângă. „Ioana, te rog… o să pierd tot. Am rate. Am datorii. Dacă nu mă ajuți, sunt terminată.”
Am privit-o lung. Ani întregi mă făcuse să mă simt invizibilă. Prea puțin bună. Prea diferită. Ieri îmi arătase clar unde era locul meu.
Și, culmea, tocmai acel moment mă eliberase.
„Nu vă pot da bani”, am spus calm.
Mama a tresărit. „Cum adică nu poți?”
„Pot”, am corectat-o. „Dar nu o voi face.”
Andreea a ridicat capul, șocată. „Atunci de ce ne-ai primit?”
Am inspirat adânc.
„Pentru că vă pot ajuta altfel.”
Le-am explicat ce aveau de făcut. Plângere. Avocat. Pași legali. Nimic rapid. Nimic ușor. Nimic care să se rezolve cu un transfer bancar.
Mama m-a privit cu amărăciune. „Deci asta e. Ne întorci spatele.”
Am zâmbit trist. „Nu. Doar nu mă mai sacrific.”
S-au ridicat și au plecat fără să mai spună nimic. Fără mulțumiri. Fără scuze.
Când ușa s-a închis, m-am așezat pe canapea. Nu plângeam. Nu tremuram.
Pentru prima dată în viață, eram liniștită.
Pentru că, în ziua în care m-au scos de pe lista de invitați, m-au scos, fără să știe, și de pe lista oamenilor care puteau profita de mine.
Și asta a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit vreodată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.