…și am spus cu un zâmbet calm, pe care nu-l mai recunoșteam nici eu la mine:
„Perfect. Atunci mă bucur că am semnat astăzi actele pentru noua mea firmă. Și ghici ce? Tot ce ai pus tu deoparte… nu mai contează. Pentru că nu vei primi niciun leu din partea mea. Ba mai mult… am vorbit deja cu un avocat.”
Pentru o secundă, în restaurant s-a făcut o liniște de-ai fi auzit și cum cade un ac. Chelnerița, care venea cu meniurile, s-a oprit la jumătatea drumului. Daniel a clipit des, de parcă încerca să proceseze ce tocmai auzise.
„Cum adică… avocat?” a întrebat el, cu vocea brusc răgușită.
Am lăsat paharul jos, cu o liniște care i-a speriat mai tare decât vestea în sine.
„Un avocat bun. Foarte bun. De fapt… exact avocatul pe care tu ai spus acum două luni că ‘nu mi-l permit’. Se pare că uite… mi l-am permis.”
Patricia a tresărit, trăgând aer adânc în piept.
„Nu cred că înțelegi…” a început ea, dar am întrerupt-o.
„Ba cred că înțeleg perfect. Ați făcut un plan în doi, nu-i așa? Să stați în apartamentul meu cât strânge el bani, iar apoi să mă lase pe dinafară. Doar că, vedeți voi, niciodată să nu te pui cu o femeie care muncește, care plătește și care nu cere nimic în schimb.”
Simțeam cum toată greutatea anilor trecuți se ridică de pe umerii mei. Toate serile în care venea supărat că și-a mai schimbat un job. Toate momentele în care îi spuneam că e în regulă, că o să ne descurcăm. Toate facturile pe care le plăteam singură, în timp ce el „strângea bani”.
„Și ce ai de gând să faci?” a întrebat Daniel, deja alb ca varul.
„Să-mi continui viața fără tine. Și să trăiesc mai bine ca niciodată.”
Am scos din geantă un dosar subțire și l-am pus pe masă. Daniel l-a privit ca pe o bombă.
„Acolo e tot ce trebuie să știi”, am zis. „Nu vreau nimic de la tine. Nici măcar un leu. Dar nici tu nu vei avea acces la apartamentul pe care l-ai considerat ‘cazare gratis’. Actele sunt deja semnate. Tu ai strâns bani… eu am strâns libertate.”
Fața Patriciei s-a schimonosit. A încercat să se ridice, dar s-a clătinat și s-a așezat la loc, cu mâna pe inimă. Un bărbat de la masa alăturată a întrebat dacă are nevoie de ajutor. Ea dădea doar din cap, șocată.
Daniel a înghițit în sec.
„Nu… nu poți să faci asta.”
„Ba pot. Și am făcut.”
Am respirat adânc. Nu tremuram, deși mă așteptam la asta. Mă simțeam… ușoară.
„Știi care e ironia?” am întrebat, privindu-l direct în ochi. „Tu ai economisit bani ca să scapi de mine. Eu n-am economisit nimic… și tot am reușit să scap.”
L-am privit pentru ultima dată ca pe bărbatul pe care-l iubisem cândva. Acum vedeam doar un om mic, speriat că planul lui nu mai funcționează.
M-am ridicat de la masă.
„A, și încă ceva. Felicitări pentru casă. O să ai unde să te muți… pentru că până diseară n-ai ce să mai cauți în apartamentul meu.”
Am făcut un pas spre ieșire, dar m-am oprit și m-am întors.
„Ai crezut că m-ai folosit timp de cinci ani. Dar, Daniel… nu m-ai folosit. M-ai trezit.”
Și am plecat.
În spate, am auzit cum Patricia începe să respire greu și cum cineva cere ajutor. Daniel a rămas nemișcat, cu mâinile pe masă, privind în gol. Pentru prima dată, el în sine părea cel folosit.
Am ieșit în stradă, în aerul rece al serii. Brașovul era luminat, oamenii mergeau liniștiți, iar eu simțeam că, în sfârșit, pot respira.
Cinci ani i-am oferit liniște, casă, sprijin și răbdare.
Acum îmi ofeream mie însămi ceva și mai prețios:
O viață nouă.
Fără el.
Cu demnitate, cu claritate și cu capul sus.
Și, pentru prima dată după mult timp, cu adevărat… liberă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.