…despre ea.
Ana a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare. Nu era genul de om curios sau suspicios, dar tonul lor, apropierea lor, felul în care Mihai își trecea mâna pe frunte — toate îi dădeau o presimțire rea.
— Mamă, nu mai pot ascunde mult, spunea Mihai, cu voce joasă. O să afle oricum.
Ana și-a ținut respirația. Pentru o clipă, a vrut să intre peste ei, dar ceva o ținea locului, ca și cum avea nevoie să audă tot.
— Și ce o să-i spui? întrebă Stela, răstit, dar temător. Că nu mai ai bani? Că ai făcut o prostie? Că ați ajuns în datorii?
Ana simți cum o strânge stomacul. Datorii? Ce datorii?
Mihai își lăsă privirea în jos.
— Am crezut că rezolv. Am vrut să-i fac o surpriză, să-i iau ceva frumos de Crăciun. Dar m-am băgat unde nu trebuie. Și acum ăia m-au sunat și au zis că vin după bani. Nu mai pot acoperi nimic…
Soacra ofta greoi.
— Ana nu merită așa ceva. E fată muncitoare. Ne-a ajutat pe toți.
Ana simți cum îi dau lacrimile. Pentru o secundă, durerea de cap se întoarse brusc.
— Știu, mamă… Dar mi-e frică să-i spun. Mi-e frică să nu creadă că am mințit-o intenționat.
— Păi… ai mințit-o, Mihai, răspunse Stela, aspru. Minciuna e minciună. Dar dacă îi spui acum, nu te mai poate ajuta cu nimic.
Ana simți cum îi amorțesc mâinile. Ajutor? Despre ce era vorba?
Mihai continuă:
— O să-i spun după weekend. Să mai trag de timp. Poate până atunci fac rost de bani. Poate vând mașina, poate… nu știu.
Ana nu mai auzea bine. O luase cu amețeală. S-a dat câțiva pași înapoi, trăgând aer în piept. Nu știa dacă să intre și să-i înfrunte sau să plece și să-și pună ordine în gânduri.
A ales să plece.
A mers în spatele grădinii, unde erau câțiva meri bătrâni. Acolo, la adăpostul crengilor, și-a lăsat lacrimile să curgă. Îi tremurau mâinile. Se simțea trădată, dar nu pentru bani… ci pentru minciună. Pentru că Mihai trăgea singur totul în loc să-i spună. În loc să fie o echipă.
S-a așezat pe o buturugă și a încercat să respire adânc. După câteva minute, și-a șters fața. Nu era genul să fugă de probleme. Și nu era gata să renunțe la omul ei.
Așa că s-a ridicat și a intrat înapoi în curte. Ușa scârțâni ușor. Mihai și Stela s-au întors spre ea, împietriți.
— Ana?! Cum… când ai venit? bâigui Mihai, alb ca varul.
— De câteva minute, răspunse ea calm, dar ferm. Și am auzit tot.
Soacra dădu ochii în jos, rușinată. Mihai se apropie cu pași mici, ca și cum se temea să nu o piardă.
— Ana, eu… n-am vrut să-ți ascund. Am vrut doar să…
Ea ridică palma, oprindu-l.
— Mihai, nu despre bani e vorba. Nu despre datoria asta, fie ea și de 8.000 de lei sau cât o fi. E vorba că ai ținut totul în tine, ca și cum n-am fi o echipă. Ca și cum aș fi o străină.
Mihai își mușcă buzele și încercă să nu plângă.
— Am greșit… Știu că am greșit.
Ana îl privi câteva secunde. Apoi făcu ceva ce nici el, nici Stela nu se așteptau. Îl luă în brațe.
— Mihai… oamenii greșesc. Important e să nu ne ascundem unii de alții. Dacă îmi spuneai, găseam o soluție împreună. Așa fac familiile.
El izbucni în plâns, sprijinindu-și fruntea pe umărul ei. Stela își ștergea ochii cu colțul șorțului.
— O să rezolvăm, continuă Ana. Vindem ce nu ne trebuie, strângem, lucrăm mai mult, vedem noi. Important e să fim sinceri. Să nu ne mai pierdem pe drum.
Mihai dădu din cap, incapabil să spună ceva.
Ana zâmbi, un zâmbet cald, sincer — primul din acea zi.
— Și acum, hai în bucătărie. Dacă tot suntem toți aici… măcar să bem un ceai și să ne gândim la un plan. Dar împreună. Ca o familie adevărată.
Iar când s-au așezat la masă, în căsuța veche, cu ceaiul aburind și lumina blândă intrând pe fereastră, Ana a simțit ceva ce nu mai simțise demult: liniște. Liniște venită din adevăr, nu din fugă.
Și pentru prima dată în mult timp, a simțit că totul va fi bine. Pentru că nu mai era singură în lupta ei. Iar familia, oricât ar greși, când se unește… mută munții.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.