Privirile tuturor se lipiseră de ea, ca niște ace. Într-o secundă, lumea întreagă se micșorase până la punctul acela dintre ușă și masa lui.
Sofia simțea cum inima îi bate atât de tare încât se temea că o vor auzi toți. Într-un colț, un chelner mai bătrân își coborâse privirea rușinat, dar nu a făcut niciun pas spre ea. În „Azur”, tăcerea era lege.
— Nu mă face să repet, — a spus Grama, sprijinindu-se leneș de spătarul scaunului.
În clipa aceea, Sofia a simțit cum ceva se rupe în ea. Toate umilințele, toate serile în care și-a înăbușit plânsul ca să nu-l trezească pe Ilie, toate promisiunile că va fi puternică… s-au făcut una singură — o forță care i-a urcat în piept.
Și-a îndreptat umerii, și-a ridicat privirea și, cu vocea calmă, dar clară, a spus:
— Dacă vreți un spectacol, domnule Grama, mergeți la circ. Eu sunt aici să muncesc, nu să mă târăsc.
În sală s-a auzit un murmur. Partenerii lui și-au dat privirile între ei, iar unul chiar a zâmbit ușor, ca și cum ar fi recunoscut în ea o demnitate rară. Grama s-a înroșit, dar a zâmbit fals.
— Afară, — a spus rece. — Ești concediată.
Sofia nu a spus nimic. Și-a scos șorțul, l-a împăturit atent, l-a pus pe masă și a plecat. Nu a plâns. Nu atunci.
A doua zi dimineață, orașul fierbea. Pe toate rețelele sociale, filmarea incidentului se răspândea cu viteza fulgerului. Cineva o înregistrase, iar vocea lui Grama, batjocoritoare și clară, răsunase peste tot.
Câteva ore mai târziu, Sofia primea mesaje de la oameni necunoscuți. „Ține capul sus, femeie curajoasă”, „Ai făcut ce trebuia”, „Ai vorbit pentru toate femeile care tac”.
Până și televiziunile locale vorbeau despre „Chelnerița din Azur”.
Dar ceea ce Grama nu știa încă era cine era, de fapt, Sofia. Fiica lui Nicolae Costache — procurorul care, cu ani în urmă, îl scosese dintr-un dosar de fraudă, după multe presiuni.
Știrea a ajuns rapid la biroul lui Costache. În câteva ore, ancheta asupra firmei lui Grama a fost redeschisă, iar inspectorii fiscali au apărut la sediu.
Când Grama a aflat cine era fata pe care o umilise, era deja prea târziu.
Fusese suspendat, acțiunile i-au fost blocate, iar numele lui a devenit sinonim cu rușinea.
Sofia, între timp, a primit un telefon neașteptat: o femeie de la un hotel de cinci stele o căuta.
— Am văzut filmarea, — i-a spus. — Avem nevoie de o recepționeră ca dumneata. Ai curaj și demnitate.
Sofia s-a uitat la fiul ei, care se juca cu mașinuțele pe podea, și a zâmbit.
— Vin mâine, — a spus.
Apoi, pentru prima dată după mult timp, a ieșit în balcon, a inspirat adânc aerul de toamnă și a simțit că, în sfârșit, nu mai trebuie să se târască pentru nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.