— Păi da, — a spus Andrei sincer uimit. — E mama mea. Are pensia mică. De unde să scoată atâția bani?
— Atunci hai să vorbim despre urmări, — vocea ei a devenit fermă. — Mama ta a luat creditul ăla acum doi ani, pentru un apartament care nici măcar nu e al nostru. În tot timpul ăsta, am plătit jumătate din sumă. Și tu crezi că e normal?
Olga s-a uitat la el și, pentru prima dată, a înțeles că nu mai are ce salva. Omul pe care-l iubise cândva nu mai era acolo. În locul lui stătea un bărbat rece, orbit de datorii și de obligații impuse de alții.
A tăcut o clipă, apoi și-a luat geanta de pe jos.
— Știi ce, Andrei? Poate că mama ta are pensia mică. Dar eu am sufletul zdrobit. Și pentru asta nu există rate, nici dobânzi, nici amânări.
Andrei a vrut să spună ceva, dar cuvintele i s-au oprit în gât. Olga a intrat în dormitor, a scos o geantă de voiaj și a început să-și strângă lucrurile. Fiecare haină pe care o împăturea era o amintire. Fiecare suvenir din vacanțele lor era o rană.
Când a terminat, s-a oprit în pragul ușii.
— Pleci? — a întrebat el, încercând să pară stăpân pe situație.
— Da. Și de data asta nu doar de la o muncă. Plec de lângă omul care ar fi trebuit să mă apere.
A trecut pe lângă el fără să-l privească. Pe hol, pantofii ei au scos un sunet sec, iar în ușă s-a auzit clicul ferm al încuietorii.
Afară mirosea a toamnă și a libertate. Olga și-a ridicat privirea spre cerul cenușiu și a simțit, pentru prima dată după mult timp, că respiră.
A doua zi dimineață, s-a dus la poliție. Tremura, dar a povestit totul, până la ultimul detaliu. Polițista care o asculta i-a pus o mână pe umăr și i-a spus încet:
— Ați făcut ce trebuie.
Cuvintele acelea au fost ca o ușurare. Pentru prima oară, cineva o credea.
În următoarele săptămâni, a fost greu. Avea economii doar pentru o lună, iar chiria nu se plătea singură. Dar în loc să se prăbușească, s-a ridicat. A vândut bijuterii, a găsit un job temporar la o florărie și, cu timpul, a învățat să zâmbească din nou.
Într-o seară, pe când închidea magazinul, o clientă s-a oprit și i-a spus:
— Aveți cele mai frumoase aranjamente. Se vede că le faceți cu suflet.
Olga a zâmbit sincer. Poate că viața îi luase multe, dar îi lăsase ceva și mai valoros: curajul de a se alege pe ea însăși.
Iar când, după câteva luni, a primit un apel de la o firmă care îi văzuse CV-ul și o invita la interviu, a știut că drumul ei abia începe. Nu mai era femeia care suporta, ci cea care învățase să spună „destul”.
Și pentru prima oară, în loc de teamă, a simțit speranță.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.