„…femeia care mi-a salvat compania acum cinci ani, când toți ceilalți m-au abandonat.”
Cuvintele lui au căzut ca o lovitură de ciocan.
Toată lumea a tăcut.
Eu am rămas cu paharul în aer, incapabil să-l dau jos.
Domnul Robert a făcut câțiva pași spre Ana, iar tonul i s-a îmblânzit.
– „Doamna Ana Pavel a fost contabila care a lucrat zi și noapte, fără să ceară nimic în schimb, când firma mea era la un pas de faliment. Dacă n-ar fi fost ea, astăzi nu aș mai fi fost aici.”
Oaspeții murmurau uimiți. Elena s-a uitat la mine, neînțelegând ce se întâmplă.
Mie mi s-au înmuiat genunchii.
– „Nu se poate…” am șoptit.
Ana și-a ridicat încet privirea. Părea liniștită, dar în ochii ei se citea o oboseală adâncă.
– „Domnule Andrei, vă mulțumesc. Nu am făcut decât ce trebuia.”
– „Ce trebuia?” a zis el. „Ați făcut mai mult decât atât. Ați salvat zeci de oameni de la șomaj, inclusiv pe mine. Iar acum lucrați ca ospătăriță?”
Ana a zâmbit ușor.
– „Viața nu merge întotdeauna cum vrem. Dar munca cinstită nu mă face mai mică.”
Un fior mi-a trecut prin spate.
Cuvintele ei au fost ca o palmă peste obrazul meu mândru.
Domnul Robert s-a întors spre mine.
– „Domnule Haralambie, am primit oferta dumneavoastră de colaborare. Dar știți ceva? Eu nu pot face afaceri cu oameni care își bat joc de cei ce le-au fost alături. Dacă nu era această femeie, poate că nici dumneavoastră nu erați astăzi aici.”
Toți ochii erau ațintiți asupra mea.
Simțeam cum mă sufoc, cum inima îmi bate în tâmple.
Elena s-a retras discret, rușinată.
Am încercat să spun ceva, dar cuvintele mi s-au blocat în gât.
Ana a lăsat tava pe o masă și a făcut un pas spre mine.
– „Daniel, știi ce e trist? Nu că ne-am despărțit. Ci că ai uitat cine te-a ajutat când nu aveai nimic. Când stăteam amândoi într-o garsonieră și eu vindeam prăjituri la colț ca să plătim chiria.”
O lacrimă i-a alunecat pe obraz.
– „Ți-am dorit mereu binele, dar azi îți doresc ceva mai important: să te trezești.”
Și a plecat. Simplu, fără scandal, fără reproșuri.
Sala a rămas în tăcere.
Domnul Robert a ridicat paharul și a spus calm:
– „Să bem pentru oamenii care nu uită de unde au plecat.”
Apoi s-a îndepărtat și el, lăsându-mă singur în mijlocul luxului care, brusc, mi s-a părut gol.
În jurul meu, râsetele dispăruseră.
Doar muzica reluată timid acoperea murmurul stânjenit al invitaților.
Am ieșit afară, în noapte. Aerul rece m-a lovit în față, iar oglinda din vitrina hotelului mi-a arătat un chip obosit, străin.
În acel moment am înțeles:
nu banii, nu costumele, nu aplauzele te ridică.
Ci felul în care îți respecți trecutul.
Iar eu, în dorința mea de a părea „mare”, pierdusem tot ce era cu adevărat valoros.
Și pentru prima oară după mulți ani, am simțit rușinea curată, aceea care te face om din nou.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.