O femeie bătrână și oarbă m-a rugat să o însoțesc până acasă — a doua zi, fiii ei au venit la ușa mea împreună cu poliția…
Am spus „La revedere, tată” la mormântul lui și am început să ies din cimitir.
Pe drum, am observat o femeie bătrână care stătea lângă un mormânt proaspăt săpat. Părea pierdută, iar ochelarii ei de soare și bastonul indicau clar că era oarbă.
— Scuzați-mă, am spus blând. Aveți nevoie de ajutor?
— Dacă nu vă deranjează, v-aș aprecia foarte mult dacă ați putea să mă însoțiți până acasă, mi-a răspuns ea. Desigur, nu puteam să refuz.
În timp ce mergeam, am aflat că o chema Camelia. Avea 67 de ani și tocmai își îngropase soțul acum câteva zile. Fiii ei o lăsaseră la cimitir, spunându-i că se vor întoarce în 30 de minute. Ea a așteptat acolo mai mult de două ore și ei nu s-au mai întors. Sincer, eram furioasă auzind cum își lăsaseră propria mamă într-o astfel de situație.
Am însoțit-o pe Camelia acasă, am ajutat-o să intre în casă și am stat chiar pentru o ceașcă de ceai înainte de a pleca, promițându-i că mă poate suna oricând pentru ajutor.
Dar dimineața următoare, ziua mea a început cu un șoc. Lovituri puternice la ușa mea m-au trezit. Am deschis, obosită, și am găsit doi bărbați, în jur de 25 și 35 de ani, care stăteau acolo.
— Ea e! A fost cu mama noastră ieri! A fost la noi acasă! a strigat unul dintre ei.
Un polițist a pășit calm înainte și a întrebat:
— Bună dimineața, doamnă. Ați petrecut cumva timp ieri cu o femeie oarbă pe nume Camelia?
Am simțit cum îmi îngheață sângele în vine. Nu înțelegeam ce se întâmplă și de ce veniseră cu poliția.
— Da, am răspuns, încercând să-mi păstrez calmul. Am întâlnit-o în cimitir și am ajutat-o să ajungă acasă. Era speriată și singură.
Polițistul a schimbat o privire cu cei doi bărbați, apoi s-a întors către mine și, spre surprinderea mea, a zâmbit.
— Doamnă, nu suntem aici pentru a vă acuza de ceva. Din contră. Fiii doamnei Camelia au venit să vă mulțumească. Au fost îngrijorați toată noaptea pentru mama lor. Se simt vinovați că au lăsat-o singură atât de mult și au aflat de la ea cât de mult ați ajutat-o. Au dorit să vă mulțumească personal și să știe cine sunteți.
Am oftat ușurată, iar cei doi bărbați au făcut un pas înainte.
— Ne pare rău dacă v-am speriat, a spus cel mai în vârstă. Vrem doar să vă mulțumim. Mama noastră nu contenește să vorbească despre cât de bine ați avut grijă de ea. Am fost niște nesăbuiți ieri… Ne-ați învățat o lecție importantă.
Mi-au întins o cutie frumos ambalată, cu o fundă roșie.
— E un mic cadou de recunoștință. Vă rugăm să-l acceptați, a spus celălalt, cu ochii umezi.
Am primit cutia, emoționată, și le-am mulțumit. În seara aceea, Camelia m-a sunat și m-a invitat la cină împreună cu întreaga familie. În mijlocul râsetelor și poveștilor, am realizat că uneori o faptă simplă de bunătate poate să aducă nu doar recunoștință, ci și prietenii noi care să-ți lumineze viața.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”