„Ne-ai distrus viețile!” – Mama mea m-a urât ani de zile, așa că am făcut un test ADN…
Toată viața mea, mama m-a urât. În timp ce surorile mele primeau iubire și grijă, eu eram mereu respinsă. Nu semănam nici cu ea, nici cu tatăl meu, și asta o făcea să mă urască și mai mult. Așa că, la 14 ani, am economisit bani și mi-am cumpărat un test ADN.
Câteva zile mai târziu, am coborât scările și l-am văzut pe tata ținând în mână un plic.
— Ce-i asta și de ce e pe numele tău? a spus el.
I-am spus adevărul. Înainte să apuc să mă uit, el a rupt plicul și a început să citească. Fața i-a devenit palidă, mâinile au început să-i tremure. Apoi… a pierdut controlul. Era clar, nu era tatăl meu biologic.
După asta, pur și simplu ne-a părăsit. Credeam că mama nu mă putea urî mai mult, dar, Doamne… a devenit și mai rău.
Mi-a spus că am voie să mănânc doar mâncarea pe care mi-o cumpăr singură (a trebuit să-mi iau un serviciu la 14 ani). Apoi, a început să-mi ceară chirie pentru a locui în propria mea casă.
— Ne-ai distrus viețile! îmi repeta mereu.
Anii au trecut. Într-o zi, am spus că s-a terminat. Am cerut să-mi spună adresa tatălui meu biologic.
— Te urăște la fel de mult cum te urăsc și eu! mi-a spus.
Dar, într-un final, a cedat. Am ajuns aproape de casa lui. Am bătut la ușă, emoționată, sperând că, în sfârșit, voi găsi o familie unde voi fi iubită.
Apoi, un bărbat a deschis ușa. Oare acesta e tatăl meu?
— Bună, eu sunt…
— Așteaptă, știu cine ești. Ce cauți aici?
— Speram să-mi găsesc familia, tatăl meu…
— Oh, stai puțin. Mama ta a uitat să-ți spună?
Am rămas în prag, cu inima strânsă, convinsă că urmează să fiu din nou respinsă. Dar bărbatul s-a oprit o clipă, m-a privit mai atent, iar fața lui s-a luminat brusc.
— Mama ta a uitat să-ți spună că… eu te-am căutat de ani de zile! a rostit, cu glasul tremurat de emoție. Am încercat să dau de tine, dar mama ta a făcut tot posibilul să ne țină departe.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu mai știam ce să cred.
— Intră, te rog, m-a invitat el cu brațele deschise. Am atâtea să-ți povestesc, și mai ales… să-ți arăt cât de mult te-am iubit mereu, chiar și de departe.
Am intrat în casă, unde m-au întâmpinat două surori vitrege care m-au îmbrățișat imediat, de parcă mă știau dintotdeauna. În acea seară, am stat toți în jurul mesei, am râs, am plâns și am recuperat ani întregi pierduți.
Pentru prima dată în viață, m-am simțit cu adevărat parte dintr-o familie. Și, privind chipurile calde din jurul meu, am înțeles că în sfârșit viața mea avea să înceapă cu adevărat — plină de dragoste, de sprijin și de bucurie.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”