— Bine, — am spus calmă. — Să ai o seară plăcută.
Dimineață a plecat euforic. Eu mi-am îmbrăcat o rochie nouă Dior—albastru închis, elegantă, cambrată dar decentă. Machiaj și coafură impecabile. Oglinda reflecta o femeie nouă: sigură, radiantă, puternică.
La restaurantul de lux, Mihail Petrovici m-a întâmpinat.
— Ana Sergheevna, ce onoare să vă revăd.
— Mulțumesc. Sunt gata să discutăm despre viitor.
În interior, sala vibra de costume și rochii strălucitoare. Afaceri îmbinate cu zâmbete în timp ce făceam cunoștință cu conducerea și jucătorii-cheie. Se șoptea deja că sunt noua proprietară, deși încă nu era public.
Atunci a apărut el—Dmitri, în cel mai bun costum, tuns proaspăt, emanând încredere. Ochii i se mișcau analitic.
Privirile ni s-au întâlnit. Confuzia i s-a aprins în priviri, apoi furia i-a strâmbat fața. A venit val-vârtej spre mine.
— Ce cauți aici? — a șoptit printre dinți. — Ți-am zis că nu e locul tău.
— Bună seara, Dima, — am spus rece.
— Pleacă! Acum! Mă faci de râs, — vocea lui era joasă dar tăioasă. — Și asta ce mai e? Altă rochie de-a ta ieftină, ca să râzi de mine?…”
Am zâmbit fără grabă.
— Dior, colecția toamnă-iarnă, ediție limitată. Dar nu-i vina ta că n-o recunoști. Tu ești expert doar în etichete vizibile.
A clipit nedumerit.
În acel moment, Mihail Petrovici s-a apropiat și mi-a atins brațul cu respect.
— Ana, se pare că toți sunt nerăbdători să afle cine e noul acționar majoritar.
Dmitri a înlemnit.
— Acționar…?
L-am privit cu toată demnitatea mea strânsă în anii de umilințe.
— Aș vrea să facem o poză de grup cu echipa executivă. Tu, însă, te vei retrage.
— Ce?
— Începând de mâine, nu mai faci parte din firmă. Am toate documentele. Am și probele.
A început să se balbâie. Să explice. Să nege.
Lumea s-a oprit câteva clipe. Apoi, Mihail a făcut semn discret agenților de pază. Dmitri a fost condus afară, fără dramă, doar cu privirile tuturor străpunzându-i spatele.
În seara aceea, mi-am ridicat paharul de șampanie.
— Pentru un nou început, — am spus, și toți au ciocnit.
Nu am fost niciodată un șoricel gri. Doar o leoaică care a ales să tacă… până când a venit momentul să muște.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.