O femeie din rândurile din spate a scăpat un oftat prelung și și-a făcut cruce. O bătrână a murmurit: „Doamne apără-ne…” Preotul a rămas cu slujba neterminată, cu ochii mari și Biblia în mâini.
Mama fetei, încremenită, a încercat s-o liniștească. Dar copila se zbătea, cu lacrimi șiroind pe obraji, strigând din nou:
— A zis că e aici! Că îi e frică! Că n-a plecat!
Un murmur a început să se audă prin capelă. Oamenii șușoteau. Cineva a ieșit grăbit afară.
Unchiul bărbatului decedat, om trecut prin multe, s-a apropiat și a cerut să se deschidă sicriul. — Poate… poate nu s-a dus, a șoptit. Poate e… vreun miracol.
Mulți au protestat, dar preotul, după o tăcere grea, a dat din cap. — Așa ceva nu e întâmplător. Când un copil spune lucruri… să-l asculți, zicea bunica mea.
Au deschis capacul, tremurând. Trupul era rece, nemișcat, cu fața împăcată. Dar atunci o femeie din cor a țipat.
— Uitați-vă la ochi! S-au mișcat!
Un tânăr doctor aflat în mulțime s-a repezit și a pus două degete la gâtul bărbatului. Tăcere. Apoi s-a uitat lung la toți.
— E… extrem de slab, dar e puls! Repet, are puls!
Timpul s-a oprit. Cineva a căzut în genunchi. Fetița zâmbea printre lacrimi. — V-am zis… tati e aici!
Au chemat ambulanța. Au scos sicriul din biserică și l-au dus la spital în grabă. Medicul care l-a preluat a spus mai târziu că fusese într-o stare numită „moarte aparentă” — un caz rar, dar real. Activitate vitală minimă, aproape imposibil de detectat fără aparatură specializată.
Ziarele locale au scris a doua zi despre „minunea de la înmormântare”. Unii au spus că a fost voia Domnului. Alții au zis că a fost doar știință. Dar cei care erau acolo… au simțit altceva.
După câteva zile, bărbatul s-a trezit în spital. Slăbit, dar viu. Iar când și-a văzut fetița, a plâns.
— Te-am auzit, puiule, a șoptit. Eram prins… în întuneric. Dar vocea ta…
În sat, bătrânii încă povestesc întâmplarea. La slujbe, părintele folosește mereu acea zi ca pildă:
— Când gura unui copil rostește adevărul, să nu-l îndoiești. Pentru că uneori, prin ei vorbește ceva mai mare decât noi.
Iar fetița? A crescut, dar n-a uitat niciodată. Domnul din poveștile ei de seară nu mai e un prinț sau un supererou.
E tatăl ei — cel care s-a întors din moarte… pentru că ea a crezut.
Adevăr sau miracol? Rămâne de spus.
Dar într-un colț de Românie, într-o biserică simplă, o fată mică a reamintit tuturor că dragostea nu moare niciodată.
Nici măcar când trupul se oprește.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.