În timp ce afară se lăsa seara, cu lumina filtrată prin perdelele albe, Tamara își mișca ușor degetele, ca și cum ar fi vrut să prindă un fir de viață ce îi scăpa printre mâini. Infirmiera, o femeie tânără dintr-un sat de munte, îi umezea buzele cu un bețișor, șoptindu-i încet o rugăciune pe care o știa de la bunica ei: „Doamne, ține-o pe drumul bun și dă-i putere să rămână cu noi.”
În salon mirosea a medicamente și a flori ofilite. Pe noptieră, printre flori, era o fotografie cu Tamara în tinerețe, zâmbind la o masă de familie, cu ochii plini de lumină. Oricine ar fi văzut acea imagine ar fi înțeles că nu era doar o femeie frumoasă, ci și una puternică, obișnuită să ducă greul fără să se plângă.
În alt colț al orașului, Dmitri se relaxa pe o terasă luxoasă, privind valurile mării. Părea complet rupt de realitatea în care soția lui încă respira cu ajutorul aparatelor. Vorbea și râdea cu amanta, sorbind dintr-un cocktail scump, făcând planuri despre „noua viață” pe care o vor începe împreună.
La spital, Constantin nu renunța. Știa că fiecare oră pierdută însemna o șansă mai mică pentru Tamara. S-a dus din nou la medicul-șef.
— Domnule doctor, nu putem să o lăsăm așa. Vă rog… Nu este prea târziu!
— Am mâinile legate, — a oftat acesta. — Decizia aparține soțului, iar el a semnat refuzul.
Constatin a strâns pumnii. În mintea lui răsunau cuvintele mamei lui: „Când vezi nedreptate, nu stai cu mâinile în sân, că și tăcerea e păcat.” Hotărât, a început să caute rudele Tamarei. După câteva telefoane, a găsit-o pe mătușa ei dintr-un sat de lângă Ploiești.
Femeia a venit într-un suflet, cu autobuzul, aducând cu ea o icoană mică și o sticlă cu apă sfințită. Când a aflat ce făcuse Dmitri, ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Nu o să-l lăsăm să o omoare, — a spus, ștergându-și obrajii. — Eu semnez pentru operație!
Cu semnătura mătușii, Constantin a reușit să obțină acordul legal. În aceeași noapte, echipa medicală a pregătit sala de operație. Erau cu toții conștienți că luptă împotriva timpului. Înainte de a intra în sală, mătușa Tamarei i-a făcut semnul crucii pe frunte și i-a șoptit:
— Ține minte, nepoată, ai un rost pe pământ și nu e timpul să pleci.
Operația a durat ore întregi. În spital, personalul aștepta în tăcere, iar pe holuri se simțea un amestec de teamă și speranță. În satul de unde era infirmiera, rudele acesteia aprinseseră lumânări și se rugau, așa cum se face când cineva drag e între viață și moarte.
Când, în sfârșit, Constantin a ieșit din sala de operație, chipul lui obosit purta un zâmbet discret.
— A reușit. Este stabilă.
Vestea s-a răspândit repede printre asistente și medici. Mătușa a căzut în genunchi, mulțumind lui Dumnezeu. În timp ce Tamara era dusă la terapie intensivă, în pieptul ei bătea din nou o inimă care nu voia să cedeze.
Câteva zile mai târziu, pe patul de spital, Tamara a deschis ochii. Lumea îi părea încețoșată, dar recunoștea chipul mătușii și al medicului care îi salvase viața.
— Îmi pare rău… dar trebuie să știi… — a început mătușa, dar Constantin i-a făcut semn să tacă.
— Ai timp pentru adevăr, — i-a spus el blând. — Deocamdată, bucură-te că respiri.
Între timp, Dmitri se întorsese din vacanță, pregătit pentru înmormântare. Când a intrat în spital și a aflat că soția lui trăiește și că operația fusese făcută fără acordul lui, chipul i s-a întunecat. Dar legea era de partea Tamarei acum, iar faptele lui nu mai puteau fi ascunse.
A fost chemat la poliție pentru explicații, iar investigațiile au scos la iveală nu doar intențiile lui, ci și afacerile murdare din spatele imperiului pe care îl conducea.
Tamara, slăbită dar vie, privea pe fereastra salonului cum frunzele toamnei se legănau în vânt. Știa că drumul spre vindecare va fi lung, dar în inima ei ardea un sentiment nou: libertatea. Libertatea de a trăi fără omul care îi dorise moartea.
Într-o zi, când va fi suficient de puternică, avea să se întoarcă acasă, să-și ia viața de la capăt și să-și reclădească fericirea. Iar atunci, în locul ales de Dmitri la cimitir, nu va ajunge trupul ei, ci doar amintirea unei femei care a refuzat să se lase înfrântă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.