Pe pieptul lui Grant, în partea stângă, apărea un tatuaj pe care nu-l mai văzuse până atunci. Până în ziua aceea, zona fusese mereu bandajată sau acoperită cu un halat. Dar acum, într-o lumină caldă de apus, tatuajul era clar ca lumina zilei.
Era numele ei.
„Anna. 21.12.”
Ziua în care ea fusese repartizată la clinică.
S-a tras instinctiv înapoi, crezând că vede greșit. A frecat ușor cu un prosop umed zona, gândind că e poate o urmă de marker. Dar nu. Cerneala era adânc impregnată în piele.
— Ce naiba… a șoptit, tremurând.
A privit monitorul cardiac. Bătăile erau constante, dar ceva i se părea… altfel. De parcă inima bărbatului reacționase la mirarea ei.
A închis ochii câteva secunde, încercând să-și adune gândurile. Cum era posibil să-i aibă numele tatuat? Cine era, de fapt, Grant Carter?
Anna și-a petrecut următoarele ore căutând orice detaliu despre pacientul ei. A deschis dosarele medicale, a citit fiecare rând, dar totul părea în regulă — până a dat peste un document clasificat, blocat cu o parolă.
Aici, curiozitatea a învins. Cu o combinație de instinct și un cod numeric de pe brățara pacientului, a reușit să-l acceseze. Ce a descoperit a făcut-o să se prăbușească pe scaun.
Grant nu era doar un om de afaceri. Fusese un informator sub acoperire, protejat de un program secret, și fusese implicat într-un dosar de corupție internațională în care muriseră deja trei persoane.
Dar mai grav decât atât: Anna apărea menționată.
Era scris că numele ei fusese ales special. Că în cazul unei eventuale treziri, prezența ei ar putea declanșa amintiri esențiale.
— Așa că nu a fost întâmplător…
Un fior rece i-a trecut pe șira spinării.
A doua zi, în timp ce îi schimba perfuzia, ochii lui Grant s-au mișcat. Nu era un spasm reflex. Era un gest conștient.
— Anna…
Vocea lui a fost slabă, dar clară.
Lacrimi i-au umplut ochii. Îi apucase mâna.
— Spune-mi ce s-a întâmplat, Grant.
Dar ușa s-a deschis brusc. Un bărbat în costum negru, cu un ecuson guvernamental, a intrat și a spus scurt:
— Mulțumim pentru ajutor, domnișoară Munro. De aici preluăm noi.
Anna nu a mai avut timp să întrebe nimic.
Grant fusese luat. Dosarul, șters din sistem.
Singurul lucru rămas a fost acel tatuaj.
Și întrebarea: de ce tocmai ea?
La o lună după, a primit un plic. În interior: o fotografie cu Grant, zâmbind, într-un loc tropical.
Pe spate, un mesaj scris de mână:
„Tu m-ai trezit. Îți voi fi dator toată viața.”
Anna a zâmbit.
Și pentru prima dată în viață, a simțit că munca ei a schimbat ceva cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.