Mă numesc Diana, am 60 de ani și sunt doar o femeie de serviciu. Tot ce am făcut vreodată a fost pentru fiul meu, Adrian…
A fi mamă singură nu a fost ușor, dar iubirea mea pentru el m-a ținut mereu în mișcare — mă trezeam în fiecare zi și munceam din greu, indiferent de greutăți. A crescut și a devenit un om de succes, și am fost atât de mândră de el, mai ales când mi-a spus că se căsătorește. Eram în al nouălea cer! Am economisit luni de zile ca să-i cumpăr un costum frumos, ca dar.
Dar când i l-am arătat, m-a doborât.
— Crezi că aș purta mizeria asta la nunta mea?! a spus el. Mă însor cu o fată bogată, mamă! Și… nu te vreau acolo. Mama mea de femeie de serviciu doar m-ar face de râs!
Am fost devastată. Am plâns toată noaptea în camera mea, simțind că inima mi-a fost smulsă. Dar dimineața, am luat o decizie: mă voi duce la acea nuntă, indiferent ce va fi. Aveam ceva special de oferit.
Nunta a fost uimitoare. Dar când Adrian m-a văzut, a înnebunit. Voia să plec. Totuși, nu plecam fără să-i spun ce trebuia.
Așa că m-am dus la microfon…
Am luat o gură adâncă de aer și am privit mulțimea elegantă care se oprise din murmurat. Toți ochii erau ațintiți asupra mea — o femeie simplă, cu mâinile crăpate de muncă, într-o rochie veche.
— Bună ziua tuturor. Vă rog să mă iertați că întrerup. Nu voi sta mult. Sunt Diana, mama mirelui. Știu că nu par genul de persoană care să aparțină aici, dar vreau să spun doar atât: fiul meu este cel mai mare dar al vieții mele. M-am trezit în fiecare zi și am muncit oricât de greu a fost, doar pentru ca el să aibă o șansă la un viitor mai bun decât am avut eu.
Mi-au tremurat buzele, dar am continuat.
— Adrian, nu contează cât de rușine îți este acum cu mine. Eu voi fi întotdeauna mama care te-a iubit mai mult decât orice pe lume. Și să știi ceva — sunt mândră de cine ești tu, chiar dacă tu nu poți fi mândru de mine.
Am lăsat microfonul jos și m-am întors să plec. Dar înainte să fac un pas, am simțit o mână caldă pe umărul meu. M-am întors și am văzut-o pe mireasă, cu ochii plini de lacrimi.
— Diana, a spus ea, cu voce tremurată, nu pleca. Eu sunt mândră să te am ca soacră. Tu ai crescut bărbatul pe care îl iubesc. Iar asta… înseamnă mai mult decât toate averile din lume.
S-a întors spre Adrian, care părea copleșit de emoții. A încercat să spună ceva, dar lacrimile l-au oprit. Apoi a venit și m-a îmbrățișat, strângându-mă mai tare decât o făcuse vreodată.
— Iartă-mă, mamă… îmi pare atât de rău. Mi-ai dat totul și eu… eu am fost un prost.
Am plâns amândoi, acolo, în fața tuturor, și aplauzele invitaților au izbucnit din senin. În ziua aceea, am câștigat ceva mult mai prețios decât acceptarea unei mulțimi. Mi-am recâștigat fiul. Iar asta era tot ce conta.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”