„Ești doar o femeie de serviciu, cunoaște-ți locul!” — i-a spus șeful. Dar nimeni nu știa cine era ea cu adevărat… Până într-o zi, când tot biroul a rămas uimit…
Alina lucra ca femeie de serviciu pentru o mare companie de construcții din Cluj-Napoca. În pelerina ei gri, ușor largă, cu o eșarfă legată pe frunte, părea o umbră. Imaginea era completată de mănușile galbene din cauciuc, care păreau să fi crescut direct din mâinile ei. Aproape că se contopea cu spațiul, devenind parte din decorul biroului.
Colegii treceau zilnic pe lângă ea fără să o observe, o loveau din greșeală, o călcau pe picioare, însă Alina nu se plângea niciodată. Nu privea pe nimeni în ochi, nu vorbea deloc și, încă din prima zi de muncă, se comporta de parcă nu ar fi existat. În doi ani, nimeni nu știa nimic despre ea.
Curăța în tăcere coridoarele, dădea cu mopul pe jos, goli coșurile de gunoi și dispărea la fel de discret cum apărea. Seara aceea părea la fel ca toate celelalte.
Biroul era gol, angajații își terminaseră treaba, își strânseseră laptopurile și plecaseră acasă. Alina a intrat în biroul directorului general cu o găleată și un mop. Șeful plecase deja, așa că putea face curat în liniște. Dar, deodată, ușa s-a trântit.
O discuție aprinsă a oprit-o în mijlocul mișcării. Pavel Vasile, directorul general al companiei, a intrat val-vârtej, urmat de adjunctul său, Victor Stan. Se certau.
— Mâine avem negocieri cu partenerii japonezi, dar nu avem interpret, — izbucni Pavel, vizibil iritat. O să pierdem contractul.
Alina își plecă ușor capul, dar continuă să șteargă pervazul.
— Atunci caută o agenție de traduceri, — sugeră Victor.
— Am încercat deja, — replică Pavel, nervos. La ultima colaborare, au tradus atât de prost încât japonezii aproape că au abandonat proiectul. Nu-mi permit să risc din nou.
Victor se încruntă.
— Atunci trebuie să găsim altă soluție.
— Care soluție? — Un interpret de japoneză simultană nu se învață peste noapte.
Se lăsă o tăcere apăsătoare în birou. Alina puse jos găleata, se îndreptă de spate și spuse calm:
— Pot să ajut eu.
— Ești doar o femeie de serviciu, cunoaște-ți locul! — i-a tăiat scurt Pavel, exasperat.
A doua zi, tot biroul a rămas cu gurile căscate…
A doua zi dimineață, la ora stabilită pentru întâlnirea cu delegația japoneză, Alina a intrat în sala de ședințe îmbrăcată elegant, într-un costum bleumarin simplu, cu părul strâns la spate. Nimeni nu o recunoscuse din prima clipă. Pavel și Victor au rămas înmărmuriți.
— Bună dimineața. Sunt Alina Pop, și astăzi voi fi interpretul dumneavoastră, — spuse ea într-o română impecabilă, apoi se întoarse spre oaspeți și îi salută fluent în japoneză.
Reprezentanții japonezi au zâmbit larg și s-au înclinat respectuos. În următoarele ore, întâlnirea a decurs perfect. Alina traducea rapid, calm și cu o naturalețe care îi impresiona pe toți. Atmosfera, la început tensionată, deveni destinsă, iar partenerii străini începură chiar să glumească, semn clar că discuțiile mergeau în direcția bună.
La final, delegația japoneză s-a ridicat și a dat mâna cu directorul companiei, lăudând profesionalismul „doamnei interpret”. După ce au plecat, Pavel a rămas țintuit locului, privind-o pe Alina cu o expresie stânjenită.
— Alina… nu știu cum să îți mulțumesc. Dacă nu erai tu, probabil pierdeam tot.
— Nu-i nimic, domnule director, — răspunse ea zâmbind cald. — Eu doar mi-am făcut datoria.
În zilele următoare, toți colegii care altădată o ignorau o salutau respectuos pe holuri. Pavel îi oferise un nou post, cu salariu dublu, drept responsabilă cu relațiile internaționale ale companiei.
La câteva luni după acel eveniment, în holul principal al clădirii, pe un panou modern, strălucea o fotografie mare: Alina, în timpul unei întâlniri cu investitori din Tokyo. Sub fotografie scria simplu: „Omul care a adus compania noastră la următorul nivel.”
Alina trecea adesea pe lângă acel panou, ușor jenată, dar și mândră. Știa însă că adevărata ei satisfacție venea din liniștea sufletului: muncise din umbră, dar la momentul potrivit, își arătase adevărata valoare. Iar acum avea parte de respect, prietenie și o viață mult mai luminoasă decât își imaginase vreodată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”