Nu mi-am imaginat niciodată că la 62 de ani mă voi îndrăgosti din nou atât de profund cum am făcut-o în tinerețe.
Prietenele mele râdeau, dar eu radiaam de fericire.
Numele lui era Alexandru și era puțin mai în vârstă decât mine.
Ne-am cunoscut la un concert de muzică clasică – în pauză am început întâmplător o conversație și am descoperit că aveam interese comune.
În acea seară ploua ușor, aerul mirosea a prospețime și asfalt încins de soare, iar brusc m-am simțit din nou tânără și deschisă lumii.
Alexandru era politicos, atent și avea un simț minunat al umorului – râdeam de aceleași povești vechi.
În prezența lui aveam senzația că redescopăr bucuria de a trăi.
Dar acest iunie, care îmi adusese atâta fericire, urma să fie umbrit de o realitate tulburătoare pe care nu o cunoșteam.
Am început să ne vedem din ce în ce mai des – mergeam împreună la cinema, discutam despre cărți și despre anii de singurătate la care mă obișnuisem.
Într-o zi m-a invitat la casa lui de lângă lac – un loc absolut idilic.
Aerul era plin de mirosul pinilor și soarele apunea, reflectându-se auriu pe suprafața apei.
Într-o seară, când am rămas peste noapte, Alexandru a plecat în oraș „să rezolve câteva lucruri”.
În timp ce era plecat, i-a sunat telefonul.
Pe ecran apărea numele Maria.
Nu am vrut să fiu nepoliticoasă și nu am răspuns, dar ceva în mine s-a neliniștit – cine era acea femeie?
Când s-a întors, mi-a spus că Maria este sora lui și că are probleme de sănătate.
Tonul lui era sincer, așa că m-am liniștit.
Dar în următoarele zile a început să dispară din ce în ce mai des și Maria îl suna regulat.
Nu puteam scăpa de senzația că îmi ascundea ceva.
Eram atât de aproape unul de celălalt, dar părea că există un secret între noi.
Într-o noapte m-am trezit și am constatat că nu era lângă mine.
Prin pereții subțiri ai casei, am auzit vocea lui, amortizată, vorbind la telefon:
— Maria, așteaptă încă… Nu, nu știe încă… Da, înțeleg… Dar am nevoie de puțin timp…
Mâinile mi-au început să tremure: „Nu știe încă” – era clar că vorba era despre mine.
M-am întins din nou și am făcut ca și cum aș fi dormit, când a intrat în cameră.
Dar în mintea mea se rotea sute de întrebări.
Ce secret ascundea?
De ce avea nevoie de mai mult timp?
Dimineața i-am spus că vreau să ies la o plimbare, sub pretextul că vreau să cumpăr fructe proaspete de pe piață.
În realitate, m-am dus într-un loc liniștit în grădină și am sunat-o pe prietena mea:
— Elena, nu știu ce să fac.
Am senzația că între Alexandru și sora lui se întâmplă ceva serios.
Poate au datorii sau… nu vreau să mă gândesc la cel mai rău.
Abia am început să am încredere în el.
Elena a oftat la capătul celălalt al firului:
— Trebuie să vorbești cu el, altfel o să te rozi cu bănuieli.
În seara aceea nu am mai putut să mă abțin.
Când Alexandru s-a întors de la o altă excursie, l-am întrebat cu voce tremurândă:
— Alexandru, am auzit întâmplător conversația ta cu Maria.
Ai spus că eu nu știu încă.
Te rog, explică-mi despre ce e vorba.
Fața lui a devenit palidă și a coborât privirea:
— Îmi pare rău… Am vrut să-ți spun.
Da, Maria este sora mea, dar are probleme financiare serioase – are datorii uriașe și riscă să își piardă casa.
M-a rugat să o ajut și eu… am cheltuit aproape toate economiile mele.
Mi-a fost teamă că, dacă vei afla despre situația mea, vei crede că nu sunt stabil financiar și nu sunt potrivit pentru o relație serioasă.
Am vrut să rezolv totul înainte să-ți spun, să negociez cu banca…
— Dar de ce ai spus că eu nu știu încă?
— Pentru că mi-a fost frică să nu pleci când vei afla… Abia am început ceva frumos împreună.
Nu voiam să te încarc cu problemele mele.
Am simțit o durere în inimă, dar în același timp și o ușurare.
Nu era nicio altă femeie, nu era o viață dublă, nu era o trădare din interes – doar frica de a mă pierde și dorința de a-și ajuta sora.
Lacrimile mi-au urcat în ochi.
Am respirat adânc, amintindu-mi de toți anii de singurătate care mă apăsaseră, și brusc mi-am dat seama – nu voiam să pierd din nou pe cineva care îmi era drag din cauza unui neînțeles.
I-am luat mâna lui Alexandru:
— Am 62 de ani și vreau să fiu fericită.
Dacă avem probleme, le rezolvăm împreună.
Alexandru a oftat adânc și m-a tras strâns în brațele lui.
În lumina lunii, am văzut lacrimi de ușurare în ochii lui.
În jurul nostru, greierii cântau încă, iar aerul cald de noapte adia mirosul de rășină de pin, umplând liniștea cu un șoptit delicat al naturii.
A doua zi dimineață, am sunat-o pe Maria și i-am oferit chiar eu ajutorul pentru negocierile cu banca – am avut întotdeauna o înclinație pentru lucruri organizatorice și câțiva contacte utile.
În timpul conversației noastre, am simțit că am găsit familia la care am visat mult timp – nu doar un bărbat pe care îl iubeam, ci și rude apropiate pe care eram dispusă să le sprijin.
Când m-am uitat înapoi la toate îndoielile și fricile noastre, mi-am dat seama cât de important este să nu fugim de probleme, ci să le înfruntăm împreună – mână în mână cu persoana iubită.
Da, 62 de ani poate nu este vârsta cea mai romantică pentru o iubire nouă, dar se pare că viața poate aduce un dar minunat și atunci – dacă ești pregătit să îl primești cu inima deschisă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o împărtășești cu prietenii tăi!
Împreună putem răspândi emoțiile și inspirația mai departe.