Radu încă râdea, dar râsul lui nu mai era la fel de sigur.
A trecut un minut.
Apoi două.
Eu stăteam nemișcată, udă, dar liniștită. Picăturile de apă continuau să cadă pe covor, iar în cameră începea să se simtă o tensiune ciudată.
Doina și-a mai turnat un pahar de vin.
— Hai, Elena, termină cu prostiile astea și pleacă. Ne strici cina.
Bianca își verifica telefonul.
— Dacă mai stă aici, jur că plec eu. Atmosfera e deprimantă.
Exact atunci s-a auzit primul sunet.
Telefonul lui Radu.
A vibrat pe masă.
El a aruncat o privire plictisită, dar când a văzut numele apelantului, sprâncenele i s-au încruntat.
— Directorul general?
A răspuns.
— Da, domnule Ionescu… ce s-a întâmplat?
Pauză.
Fața lui s-a schimbat complet.
— Cum adică suspendat? Ce audit?
Vocea lui a devenit brusc rigidă.
— Stați… nu înțeleg.
A închis.
În același moment, telefonul Doinei a început să sune.
Apoi al Biancăi.
Apoi din nou al lui Radu.
Sunete de apeluri și notificări umpleau masa.
— Ce se întâmplă? a spus Doina iritată.
A răspuns.
După câteva secunde, paharul din mâna ei s-a oprit în aer.
— Cum adică… conturile sunt blocate?
Bianca pălea.
— Nu se poate… cardul meu nu merge!
Radu s-a ridicat în picioare.
— Ce naiba se întâmplă aici?!
Exact atunci, telefonul meu a vibrat.
Un mesaj de la Adrian.
„Protocolul 7 activat complet.”
Am ridicat privirea spre ei.
Calm.
— Ce-ai făcut?! a strigat Radu.
— Nimic special, am spus liniștită.
Doina se uita la mine ca și cum mă vedea pentru prima dată.
— Tu… tu ai legătură cu asta?
Am inspirat adânc.
— Compania în care lucrați… „Marinescu Invest”.
Radu a dat din cap.
— Da, și?
— Eu sunt proprietarul majoritar.
În cameră s-a făcut o liniște totală.
Bianca a râs nervos.
— Asta e o glumă.
Am împins telefonul spre ei.
Pe ecran era site-ul oficial al companiei.
Secțiunea Acționariat.
Primul nume.
Elena Popescu – 72%
Radu s-a uitat de parcă pământul dispăruse de sub el.
— Nu… nu se poate…
— Ba se poate.
Doina a început să tremure.
— Elena… draga mea… trebuie să fie o neînțelegere.
Am zâmbit ușor.
— Protocolul 7 înseamnă audit complet, blocarea bonusurilor, suspendarea funcțiilor executive și investigarea tuturor contractelor semnate de familia Marinescu.
Radu părea că nu mai poate respira.
— Elena… te rog…
— Știi care e partea ironică? am spus calm.
M-am uitat la găleata de lângă masă.
— Dacă nu-mi turnai apa aia în cap… probabil că niciodată nu activam protocolul.
Doina s-a apropiat de mine.
— Te rog… copilul… suntem familie…
Am privit-o în ochi.
— Familia nu își umilește membrii.
Radu a căzut pe scaun.
— Am pierdut tot…
— Nu, am spus liniștită.
M-am ridicat încet.
— Ați pierdut doar privilegiile.
Am luat geanta.
— Locurile de muncă le veți putea păstra… dacă treceți auditul.
M-am oprit la ușă.
— Dar de azi înainte, veți lucra pentru mine.
Am ieșit în noaptea răcoroasă.
Aerul rece mi-a atins fața udă.
Am pus mâna pe burtă.
Copilul s-a mișcat ușor.
Pentru prima dată în multe luni… am zâmbit.
Pentru că, uneori, cea mai mare răzbunare nu este să distrugi pe cineva.
Ci să le arăți cine ai fost, de fapt, tot timpul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.