Când Elena s-a întors, bătrânica i-a zâmbit recunoscătoare.
— Mulțumesc, draga mea. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă mă dădeau jos din tren.
— Păi, puteați să-l sunați pe nepotul dumneavoastră să vină după dumneavoastră.
— Vai, cum să fac așa ceva? a spus bătrâna îngrijorată. Seryoja mereu mă ceartă că merg la el prin tot orașul. Spune că trebuie să mă odihnesc, să mă plimb, nu să mă chinui cu drumuri. Are o muncă grea, timp puțin, dar încearcă să vină la mine când poate.
Din felul bătrânei de a vorbi emana atâta căldură și grijă, încât Elena a simțit un sentiment pe care nu-l mai avusese de mult—acea senzație de căldură sufletească, de acasă, pe care nu o cunoscuse niciodată.
— Dar tu, draga mea, unde mergi? S-a întâmplat ceva? Ai ochii plini de lacrimi…
Elena și-a plecat privirea, încercând să își ascundă lacrimile.
— Oh, nimic, doar că am avut o noapte grea, a răspuns ea, forțând un zâmbet.
Bătrâna a privit-o atent, ca și cum ar fi putut citi fiecare durere ascunsă în ochii ei.
— Fata mea, uneori viața ne pune la încercare atât de greu, încât pare că nu mai avem putere să mergem mai departe. Dar să știi că întotdeauna, oricât de întunecată ar fi noaptea, dimineața va aduce o nouă speranță.
Elena a oftat, dar nu a spus nimic. Bătrâna i-a luat mâna și a strâns-o cu blândețe.
— Eu sunt Maria. Dar nepotul meu îmi spune bunica Masha. Și tu, cum te numești?
— Elena, a spus ea încet.
— Elena, știi ce îmi spunea odată mama mea? Că nimic în viață nu se întâmplă fără un motiv. Chiar și cele mai grele încercări ne conduc către ceva mai bun.
Elena a simțit cum inima ei se strânge. Cum ar putea să creadă că ceva bun va ieși din ceea ce i se întâmplase? Iubitul ei o trădase, nu mai avea unde să se ducă, și în plus, purta în pântece două suflete nevinovate, iar ea deja luase o decizie teribilă în privința lor.
— Dar dacă simți că nu mai ai putere? Dacă simți că nimeni nu te așteaptă nicăieri?
Bunica Masha a zâmbit cald.
— Atunci trebuie să îți amintești că uneori familia nu e cea în care te-ai născut, ci cea pe care o găsești pe drum. Eu nu am avut niciodată o fiică, doar un fiu care a plecat de mult în altă țară. Acum, singura mea bucurie este Seryoja, băiatul lui. Dar mi-aș fi dorit să am pe cineva pe care să-l îmbrățișez mereu, să-i spun că va fi bine.
Elena a simțit un fior ciudat în suflet. Cu toată durerea ei, în prezența acestei femei simțea pentru prima dată căldura pe care nu o mai cunoscuse din copilărie.
— Bunico Masha, pot să vin cu tine să-l cunosc pe nepotul tău?
Bătrâna a râs și a mângâiat-o pe obraz.
— Desigur, draga mea! Hai să mergem împreună.
În acel moment, pentru prima dată după mult timp, Elena a simțit că poate mai există o șansă pentru ea. Că poate viața îi pregătește ceva ce nu ar fi crezut vreodată posibil: o nouă familie.
SURSA> https://liter-brains.com/