Dacă încă mai credem că aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem și pământul care ne hrănește vor rămâne pentru totdeauna la discreția noastră, este timpul să coborâm cu picioarele pe pământ.
Într-o epocă în care schimbările climatice agravează seceta, iar controlul resurselor vitale poate alimenta tensiuni între comunități și state, vechile avertismente duhovnicești capătă un sens tulburător.
Unul dintre marii părinți ai tradiției creștine, Sfântul Nifon al Constanțianei, căruia îi sunt atribuite mai multe vedenii despre Judecata de Apoi și despre starea oamenilor din vremurile din urmă, vorbește despre o lume care se îndepărtează de Dumnezeu și își pierde reperele.
Trebuie însă făcută o precizare importantă: în textele cunoscute nu apare o profeție explicită potrivit căreia apa va dispărea de pe planetă sau că omenirea va purta un război mondial pentru apă. Într-o culegere de scrieri religioase apare expresia „mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu”, cu referire la lipsa îndrumării spirituale, nu la o secetă meteorologică.
Legătura dintre vedenia Sfântului Nifon și actuala criză a apei este, așadar, o interpretare contemporană, nu un citat istoric. Dar mesajul moral rămâne puternic: atunci când lăcomia, nepăsarea și lipsa măsurii ajung să conducă lumea, urmările pot fi devastatoare.
O planetă bogată în apă, dar însetată
Privită din spațiu, planeta noastră pare acoperită de apă. Totuși, cea mai mare parte este apă sărată, iar cantitatea de apă dulce ușor accesibilă oamenilor este limitată și distribuită inegal.
Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite, aproximativ jumătate din populația lumii se confruntă cu o lipsă severă a apei cel puțin într-o anumită perioadă a anului. Schimbările climatice, creșterea populației, poluarea, consumul excesiv și administrarea defectuoasă a resurselor pot agrava această situație.
Apa nu dispare pur și simplu de pe Pământ, deoarece circulă permanent prin natură. Problema este că apa potabilă poate deveni insuficientă, contaminată, prea scumpă sau greu de adus acolo unde oamenii au nevoie de ea.
Râurile își reduc debitele, izvoarele pot seca temporar, lacurile de acumulare ajung la niveluri îngrijorătoare, iar pânzele de apă subterană sunt exploatate în unele regiuni mai repede decât se pot reface.
Seceta nu înseamnă doar pământ crăpat
Atunci când ploile lipsesc și temperaturile rămân ridicate, primele imagini care ne vin în minte sunt câmpurile uscate și pământul crăpat. Dar urmările unei secete prelungite merg mult mai departe.
Recoltele scad, hrana se scumpește, animalele găsesc tot mai greu apă și hrană, iar gospodăriile dependente de fântâni pot rămâne fără surse sigure. Producerea energiei electrice poate fi afectată, industriile care folosesc cantități mari de apă întâmpină dificultăți, iar ecosistemele sunt dezechilibrate.
În cele mai vulnerabile regiuni ale lumii, lipsa apei poate împinge familii întregi să-și părăsească locuințele. Astfel apar migrația, sărăcia, bolile și conflictele pentru accesul la puținele surse rămase.
Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice avertizează că încălzirea globală influențează circuitul apei și poate intensifica seceta în numeroase regiuni. Nu toate zonele vor fi afectate în același mod: unele se pot confrunta cu lipsa precipitațiilor, iar altele cu ploi extreme și inundații. Ambele situații pot compromite accesul la apă curată.
Războiul din umbră pentru resursa fără de care nimeni nu poate trăi
Marile conflicte ale ultimului secol au fost asociate deseori cu petrolul, gazele naturale, teritoriile și influența politică. În viitor, accesul la apă ar putea avea o importanță strategică și mai mare.
Multe fluvii și rezerve subterane traversează granițele mai multor țări. Construirea unui baraj, devierea unui curs de apă sau exploatarea excesivă într-un stat poate afecta milioane de oameni aflați în aval.
UN-Water arată că apa poate deveni un factor de pace, dar și o sursă de tensiune. Atunci când este insuficientă, poluată sau distribuită nedrept, nemulțumirile cresc. În timpul războaielor, instalațiile de apă pot deveni ținte, iar controlul surselor poate fi folosit pentru a exercita presiune asupra populației.
Adevăratul „război al apei” nu trebuie să înceapă cu tancuri. El poate exista deja sub forma deciziilor economice, a privatizării unor surse, a exploatării necontrolate, a poluării și a luptei pentru controlul râurilor, lacurilor și pânzelor freatice.
Avertisment duhovnicesc sau realitate științifică?
Credința și știința vorbesc în limbaje diferite. Un text religios nu trebuie transformat într-un raport climatic, iar un raport științific nu poate confirma o profeție.
Totuși, ambele ne pot conduce spre aceeași întrebare: ce se întâmplă atunci când omul uită că nu este stăpân absolut asupra creației?
Mesajul atribuit Sfântului Nifon privește, înainte de toate, sărăcirea sufletească a omului. „Seceta” despre care vorbesc textele duhovnicești este lipsa credinței, a iubirii, a responsabilității și a îndrumării sănătoase. Dar o asemenea secetă interioară poate avea urmări foarte concrete.
Când omul nu mai vede natura ca pe un dar pe care trebuie să îl ocrotească, pădurea devine doar lemn, pământul devine doar profit, iar apa devine o marfă care poate fi risipită, poluată sau controlată.
Lăcomia nu golește planeta într-o singură zi. O face treptat, prin milioane de decizii aparent neînsemnate.
Ce putem face înainte să fie prea târziu?
Criza apei nu poate fi rezolvată numai prin gesturi individuale, dar fiecare om poate contribui. Putem evita risipa, putem repara instalațiile care pierd apă, putem proteja fântânile și izvoarele, putem reduce folosirea substanțelor poluante și putem susține măsurile serioase de protejare a pădurilor și a bazinelor hidrografice.
Agricultura, industria și autoritățile au însă cea mai mare responsabilitate. Sunt necesare sisteme de irigații eficiente, rețele publice fără pierderi uriașe, tratarea apelor uzate, protejarea rezervelor subterane și cooperare între statele care împart aceleași râuri.
Nu trebuie să așteptăm ca robinetul să rămână fără apă pentru a înțelege valoarea unei picături.
Adevărata profeție este avertismentul pe care alegem să-l ignorăm
Nu putem afirma cu dovezi că Sfântul Nifon a prezis actuala criză climatică sau un viitor război mondial pentru apă. Putem spune însă că avertismentul său despre decăderea morală, lăcomie și pierderea reperelor are o rezonanță puternică în lumea de astăzi.
Poate că cea mai înfricoșătoare profeție nu este aceea care descrie exact viitorul, ci aceea care ne arată unde putem ajunge dacă refuzăm să ne schimbăm.
Apa nu este o resursă oarecare. Este condiția vieții. Fără ea nu există hrană, sănătate, economie, pace sau viitor.
Iar dacă omenirea va continua să trateze natura ca pe un depozit fără fund, nu va fi nevoie ca o profeție să se împlinească. Vom transforma singuri avertismentul în realitate.