Nu fusese un accident.
Ana locuia într-un apartament mic din Berceni, împreună cu tatăl ei. Un om care își îneca frustrările în alcool și își descărca furia în pumni. Vecinii auziseră țipete. Poliția fusese chemată o dată. A doua oară, nimeni n-a mai sunat.
Încheietura nu era doar lovită. Era fisurată. Și nu fusese la doctor.
Victor a citit raportul fără să clipească. Apoi l-a împăturit cu grijă.
Seara, a chemat-o pe Ana în biroul lui. Fata a intrat palidă, convinsă că va fi concediată pentru greșeli pe care nici nu le făcuse.
— Mâna — a spus el simplu.
Ana a încremenit.
— Nu… nu e nimic grav, domnule, pot munci, nu trebuie—
— Mâna — a repetat el, mai apăsat.
Cu degete tremurânde, și-a desfăcut cârpa. Umflătura era și mai evidentă la lumină.
Victor a ridicat telefonul.
— Mâine dimineață, la o clinică privată. Ortoped. Radiografie. Tot ce trebuie. Plătesc eu.
Ana a clipit des, neînțelegând.
— Nu trebuie să plătiți… e problema mea.
Victor s-a ridicat încet.
— Din momentul în care ai intrat în casa mea, devine problema mea.
A doua zi, mâna i-a fost pusă în ghips. Fisură serioasă. Dacă mai aștepta, risca să nu o mai folosească normal niciodată.
Dar asta nu a fost tot.
În aceeași seară, Victor a mers personal în Berceni. Nu cu alai, nu cu scandal. Doar el și doi oameni de încredere.
Tatăl Anei a deschis ușa cu miros de băutură și obrăznicie în privire. A început să vorbească tare. N-a apucat să termine.
Victor nu a țipat. Nu a lovit.
Doar i-a spus calm că, dacă vreodată mai ridică mâna asupra fetei, va regreta fiecare secundă. Și nu era o amenințare spusă la nervi. Era o promisiune rostită liniștit.
A doua zi, tatăl a plecat din apartament. Definitiv.
Victor a mutat-o pe Ana într-o garsonieră plătită pe un an înainte. I-a găsit un curs de calificare. I-a mărit salariul.
Când ea, cu ochii în lacrimi, a întrebat de ce face toate astea, el a răspuns scurt:
— Pentru că nimeni nu are voie să lovească pe cineva sub acoperișul meu. Nici măcar în afara lui.
Vestea s-a răspândit rapid printre angajați. Nu despre frică. Despre protecție.
În lumea lui Victor, regulile erau dure. Dar nedreptatea nu era tolerată.
Iar din ziua aceea, în casa lui nu s-a mai auzit niciun geamăt înăbușit.
Doar pași liniștiți.
Și, pentru prima dată, un sentiment rar:
siguranță.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.