Poarta grea din fier s-a închis în urma ei cu un sunet sec, care a tăiat aerul ca un cuțit. Elena s-a oprit o clipă pe trotuar, cu geamantanul lângă picior, fără să știe încotro să meargă. Nu avea un plan. Doar un nod în gât și un gol în stomac.
În spatele ei, vila rămânea tăcută. Prea tăcută.
În biroul mare, cu pereți îmbrăcați în lemn închis, Victor Dumitrescu stătea nemișcat, cu privirea pierdută. Maria îi șoptise la ureche, cu vocea ei subțire și sigură:
— Tati… de ce o dai afară pe mama mea?
Cuvintele acelea simple l-au lovit mai tare decât orice scandal sau pierdere de milioane.
— Cum adică „mama ta”? întrebase el, cu voce joasă.
— Mama mea adevărată e Elena. Ea mă ține de mână când mi-e frică. Ea stă cu mine când am febră. Ea nu pleacă niciodată.
Victor simțise cum i se strânge pieptul. Într-o secundă, toate lucrurile pe care le ignorase ani la rând se legaseră într-un adevăr dureros. Nu verificase nimic. Crezuse o acuzație aruncată de cineva interesat. Semnase o decizie rece, ca la firmă.
— Unde e Elena? a întrebat el brusc.
Prea târziu.
Șoferul pornise deja mașina Elenei spre autogară. Cu ultimii bani rămași, ea cumpărase un bilet spre Ploiești. O cameră ieftină, o pauză de gândire. Atât își permitea.
Când a ajuns acolo, s-a așezat pe pat și a scos peria din geamantan. A ținut-o strâns în mână și a plâns în tăcere, ca un copil obosit.
A doua zi dimineață, cineva a bătut la ușă.
— Elena Moraru? a întrebat o voce cunoscută.
Era Victor. Fără costum. Fără aerul de om puternic. Doar un tată speriat.
— Am greșit, a spus simplu. Știu că nu ajunge, dar… Maria nu mănâncă, nu doarme, nu vorbește. Te rog.
Elena l-a privit mult timp. Nu cu furie. Cu oboseală.
— Nu pentru bani m-am întors, a spus ea. Și nici pentru vila dumneavoastră.
— Știu. Pentru ea, a răspuns el.
Când Maria a văzut-o, a fugit și s-a agățat de gâtul ei, plângând. În acel moment, Elena a înțeles ceva esențial: uneori, familia nu e sânge. E prezență. E răbdare. E cine rămâne.
Victor a reparat ce putea fi reparat. A spus adevărul. A cerut iertare. Iar Elena a ales să rămână — nu ca bonă, ci ca parte din viața unei fetițe care avea nevoie de ea.
Pentru prima dată după mult timp, dreptatea cântărea mai mult decât orice geamantan.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.