În bucătărie se auzea doar tic-tacul ceasului. Nimeni nu mai mânca. Nimeni nu mai vorbea.
Andrei stătea nemișcat, cu umerii lăsați, ca un copil prins cu tema nefăcută. Pentru prima dată în zece ani, nu mai avea unde să se ascundă.
— Tată… — a început el, dar Gheorghe l-a oprit dintr-un gest.
— Nu. Acum ascultăm.
Elena Dumitrescu s-a așezat încet pe scaun. Zâmbetul ei sigur dispăruse. Pentru prima oară, părea mică.
— Irina, — a spus ea mai încet, — eu doar am vrut…
— Știu ce-ați vrut, — am răspuns calm. — Ați vrut să-mi arătați că, indiferent ce fac, nu va fi suficient. Că nu sunt „de-a voastră”.
Am pus ultima caserolă în frigider și m-am întors în sufragerie.
— Zece ani am tăcut. Zece ani am zâmbit, am gătit, am suportat glume, priviri, comparații. Am crezut că dacă muncesc mai mult, dacă sunt mai bună, o să fie altfel.
M-am uitat la Andrei.
— Dar nu a fost. Pentru că problema nu am fost eu.
În cameră se simțea o tensiune grea, ca înainte de furtună.
— Mamă, — a spus el, cu voce stinsă, — de ce?
Ea a deschis gura, dar nu i-a ieșit nimic. Apoi și-a adunat poșeta.
— Se pare că nu mai e locul meu aici.
— Ba este, — a spus Gheorghe. — Dar doar dacă știi să respecți.
Soacra s-a uitat lung la mine. Nu cu ură. Cu ceva ce semăna a neputință. A ieșit fără să mai spună nimic.
Oaspeții s-au ridicat pe rând. Unii m-au îmbrățișat. Alții au plecat în tăcere. În mai puțin de zece minute, casa s-a golit.
Am rămas doar noi doi.
— Iartă-mă, — a spus Andrei. — Am fost laș.
Am inspirat adânc.
— Nu vreau scuze. Vreau adevăr.
— Ai dreptate. Și dacă mai fac o dată asta… pleacă.
A fost prima promisiune adevărată pe care i-am auzit-o.
În seara aceea n-am mai sărbătorit cu șampanie. Am mâncat o felie de pâine cu brânză, stând pe podea, în bucătărie. Simplu. Adevărat.
Cartea a rămas pe masă. Dimineața, am pus-o într-o pungă și am dus-o la reciclare.
Nu mai aveam nevoie de ea.
Pentru că, în sfârșit, știam exact cine sunt. Și nimeni nu mai putea să-mi spună unde e „locul meu”.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.