O dramă nedreaptă a sfâșiat totul.
Destinul nu a fost deloc generos cu Olimpia Petrescu încă din prima zi de viață. S-a născut dintr-o mamă foarte tânără, pentru care apariția unui copil nu reprezenta nici bucurie, nici prioritate. Gabriela Corbuleanu nu știa nici măcar cine era tatăl fetiței. Dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi pus capăt fără ezitare consecinței nedorite a unei vieți trăite fără griji și limite — nu ar fi fost prima oară. Doar că medicul i-a spus sec că este prea târziu.
Mama Gabrielei, bunica Olimpiei, când a aflat despre sarcină, n-a făcut decât să dea încet din cap. Pentru ea, copilul fusese întotdeauna un miracol, o binecuvântare venită de sus. Gândea așa încă din anii în care ea și soțul ei încercaseră zadarnic să devină părinți.
Timpul a trecut. În jurul lor, prieteni, rude și cunoștințe își creșteau copiii, își sărbătoreau aniversările în familie, iar ei rămâneau mereu pe dinafară. Dorința de a avea un copil devenea tot mai apăsătoare. Într-un final, au hotărât să adopte o fetiță dintr-un centru de plasament. Unii i-au descurajat, avertizându-i că nu ajungi acolo fără motive serioase, că nimeni nu știe ce moștenire poartă un astfel de copil. Alții i-au sprijinit. Pentru femeie, părerile nu mai contau. Tot ce își dorea era să simtă, în sfârșit, că este mamă.
Momentul decisiv a venit neașteptat. O fetiță blondă de patru ani a alergat spre ea și a îmbrățișat-o fără nicio reținere. Inima femeii s-a topit pe loc. Soțul, martor la scena plină de emoție, și-a șters lacrimile pe furiș. Așa a intrat Iolanda Sibianul în viața și în familia lor.
La început, totul părea aproape perfect. Copila creștea ascultătoare, se străduia să fie pe placul părinților adoptivi, respecta regulile casei. Mama, care așteptase ani întregi acest rol, se simțea în sfârșit împlinită și necesară. Gătea mâncăruri preferate, cumpăra jucării, haine frumoase, o ducea la film, îi împletea părul deschis la culoare în codițe migăloase. Părinții își răsfățau copilul mult dorit.
Mulți observau acest lucru și le atrăgeau atenția. Însă mama și tata ridicau din umeri. Iolanda avusese oricum un start greu: venise pe lume într-o familie instabilă, trăise până la trei ani în condiții dure, fusese tratată necorespunzător. Apoi, viața la centru — mai bună decât ce fusese înainte, dar departe de a fi un basm.
Când Iolanda Sibianul ajunsese în clasa a șaptea, tragedia a lovit fără avertisment. Tatăl ei adoptiv, omul care o iubea ca pe propriul copil, a murit într-un accident stupid. O simplă întâmplare nefericită: locul greșit, momentul nepotrivit. Femeia rămasă văduvă și adolescenta au trecut cu greu peste pierdere. Mama s-a afundat mult timp în durere, abia reușind să-și adune puterile.
Când, în cele din urmă, a început să iasă din starea de șoc, a observat că ceva nu mai era în regulă. Fiica ei blândă și docilă nu mai exista. În locul copilului bun apăruse o cu totul altă persoană.
În primul rând, școala nu o mai interesa deloc. Nu fusese niciodată o elevă strălucită, însă înainte măcar se străduia. Acum, abandonase complet învățătura și lipsea frecvent de la ore.
În viața Iolandei au apărut prieteni ciudați — adolescenți din familii problematice, unii chiar mai mari decât ea. Fata stătea tot mai mult pe străzi, devenise obraznică, vorbea urât. Refuza să ajute prin casă, cerea bani în permanență, făcea crize de nervi. Nu după mult timp, mama a realizat cu groază că din locuință dispăreau lucruri, luate fără permisiune.
Iar de aici, lucrurile aveau să se agraveze și mai tare…