…iar din spatele lui se auzea tusea seacă a unei femei.
Laura a deschis gura să spună ceva dur, dar cuvintele i-au murit pe buze. Copilul din brațele lui Ion era palid, cu ochii mari, umezi. Celălalt, un băiețel de vreo cinci ani, era desculț și strângea un ursuleț jerpelit.
— Doamnă Laura… — a spus Ion, surprins, cu voce joasă —. Nu mă așteptam…
— Unde e mama copiilor? — a întrebat ea, fără să-și dea seama că tonul îi devenise mai moale.
Ion a făcut un pas înapoi și a deschis ușa mai larg. Într-o cameră mică, prost luminată, pe un pat vechi stătea o femeie slabă, cu pătura trasă până la piept. Respira greu.
— E bolnavă de câteva luni — a spus el —. N-am avut bani de tratamente bune. Doar ce ne-a mai dat medicul de la stat…
Laura a privit în jur. Mobilă veche, un aragaz ruginit, o masă șchioapă. Pe perete, o icoană mică și o hârtie prinsă cu scotch: o listă de datorii. Curent, gaze, întreținere. Sume mici pentru ea. Uriașe pentru ei.
— Și nu ai spus nimic? — a întrebat ea încet.
Ion a zâmbit amar.
— La muncă nu vii cu necazele de-acasă. Așa am fost crescut.
Bebelușul a început să plângă mai tare. Ion l-a legănat stângaci, obosit. Laura a simțit ceva ciudat în piept. O senzație pe care nu o mai trăise de ani de zile.
— Cât ai salariul? — a întrebat.
— Două mii patru sute de lei, doamnă.
Laura a înghițit în sec. Doar ceasul de la mână valora cât venitul lui pe câțiva ani.
A ieșit afară fără să mai spună nimic. Ion a rămas în prag, confuz. Laura s-a sprijinit de mașină și a respirat adânc. Pentru prima dată după mult timp, lumea ei perfectă părea… greșită.
A doua zi, Ion a fost chemat la birou. A intrat tremurând, convins că va fi concediat.
— Ia loc — i-a spus Laura.
I-a întins un plic.
— Ce e asta? — a întrebat el.
— Un ajutor. Pentru tratament. Și un avans pe un an de salariu.
Ion a izbucnit în lacrimi. A încercat să refuze.
— Nu e milă — l-a oprit ea —. E dreptate.
În următoarele luni, Laura a schimbat mai mult decât salarii. A creat un fond pentru angajații aflați în nevoie. A început să meargă prin șantiere, să asculte oamenii. A vândut penthouse-ul și s-a mutat într-un apartament normal.
Într-o duminică, a fost invitată la masa lui Ion. Soția lui se făcuse mai bine. Copiii râdeau. Pe masă era ciorbă fierbinte și pâine caldă.
Laura a zâmbit. Pentru prima dată, nu ca o șefă. Ci ca un om care, în sfârșit, înțelesese ce înseamnă bogăția adevărată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.