Cuvintele lui Marin au rămas suspendate în aer, grele ca un blestem. Elena a simțit cum i se taie respirația. Medicii au intervenit imediat, iar bunicul a căzut din nou într-o stare de inconștiență. Nu a mai apucat să spună nimic.
În dimineața următoare, Marin a murit.
Înmormântarea a fost simplă. Satul întreg a venit să-l conducă pe ultimul drum. Toți vorbeau despre ce om bun a fost, cât a ajutat, cât a suferit. Elena stătea nemișcată, cu mintea în altă parte. O singură frază îi răsuna în cap: „Subsolul… să nu moară de foame”.
După câteva zile, s-a dus singură la gospodăria tatălui ei. Nu mai fusese acolo de ani buni. Curtea părea și mai părăsită. Lacătele erau ruginite, porțile grele. A intrat în casă cu un nod în gât. Miros de mucegai și de vechi.
A căutat cheia. După ore întregi, a găsit-o într-un sertar ascuns, legată cu o sfoară. Cheia subsolului.
Când a deschis ușa de lemn, un curent rece i-a izbit fața. A coborât treptele cu pași nesiguri. Lumina becului a pâlpâit.
Atunci a auzit zgomotul.
Un sunet slab. Un geamăt.
— Clara…? — a șoptit, fără să-și dea seama.
Într-un colț, în spatele unei uși metalice, se mișca ceva. A forțat zăvorul. Ușa s-a deschis cu un scârțâit.
Pe o saltea murdară, slabă ca o umbră, stătea o femeie. Avea părul albicios, ochii mari, speriați. Dar când a privit-o pe Elena, ceva s-a aprins în acei ochi.
— Mamă…? — a șoptit vocea.
Elena a căzut în genunchi.
Clara trăise. Cincisprezece ani. Ținută captivă. Hrănită cât să nu moară. Ascunsă de lume de propriul bunic, omul în care avusese cea mai mare încredere.
Ambulanța a venit din nou. Poliția a umplut curtea. Presa a explodat. „Monstrul din sat”. „Bunicul care și-a închis nepoata în subsol”.
Clara a fost dusă la spital. Slabă, traumatizată, dar vie.
Au urmat luni grele. Terapie. Recuperare. Lacrimi. Întrebări fără răspuns. Elena a stat lângă ea zi și noapte. Nu a întrebat „de ce”. Important era că o avea înapoi.
Într-o seară, Clara a prins-o de mână.
— Am știut că o să vii — a spus încet. — Am știut că nu m-ai uitat.
Elena a plâns în tăcere.
Adevărul a zguduit o țară întreagă. Dar pentru ele două, lumea s-a redus la un lucru simplu: dragostea care a supraviețuit iadului.
Și, după cincisprezece ani de întuneric, soarele a intrat din nou în viața lor.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.