Ploaia curgea pe fața Liviei, amestecându-se cu lacrimile pe care nu mai avea puterea să le ascundă. Călin a rămas nemișcat câteva secunde, ca și cum cineva i-ar fi tăiat curentul. În mintea lui se prăbușeau toate calculele, toate cifrele, toate discursurile despre succes.
Nea Gheorghe a fost primul care s-a mișcat.
— Dă-mi copilul — a spus simplu, întinzând mâinile.
Livia a ezitat o clipă, apoi i l-a dat. Bătrânul l-a strâns la piept, ferindu-l de ploaie cu haina lui.
— Mai luați-i, domnule… vă rog… — a șoptit ea.
Călin s-a trezit brusc. A luat ceilalți doi copii, stângaci, speriat să nu greșească. Erau ușori. Mult prea ușori.
— În mașină. Acum — a spus el, pe un ton pe care nu-l folosise niciodată cu nimeni.
În câteva minute, erau toți în sedan. Șoferul a pornit căldura la maximum. Copiii au început să se liniștească. Unul a supt degetul Liviei. Altul a adormit.
— De când…? — a întrebat Călin, cu voce joasă.
— De patru luni — a răspuns ea. — Soțul m-a lăsat. Chiria n-am mai putut s-o plătesc. Am stat o vreme pe la vecini… apoi pe unde-am putut.
— Și n-ai spus nimic.
— Mi-a fost rușine. Mi-era frică să nu-mi pierd serviciul.
Călin a închis ochii. Toate măririile lui, toate bonusurile, toate mașinile scumpe i-au părut, dintr-odată, ridicole.
A dus-o într-un apartament pe care îl ținea gol, „pentru investiții”. I-a făcut acte. I-a plătit datoriile. I-a asigurat salariu dublu și concediu plătit.
Dar nu s-a oprit acolo.
A creat un fond pentru angajații în nevoie. A cerut să știe poveștile lor. A început să vină mai des în magazine. Să vorbească. Să asculte.
Peste câteva luni, Livia stătea într-un apartament curat, cu copii sănătoși, care râdeau. Îi spunea lui Călin „domnule”, dar în ochi nu mai avea frică.
Într-o seară, Călin s-a întors din nou în piață, cu tatăl lui.
— Vezi? — a spus nea Gheorghe. — Bogăția nu te face om. Doar îți arată ce fel de om ești.
Călin a privit banca goală. Ploaia se oprise.
Și pentru prima dată în viața lui, a simțit că e, cu adevărat, bogat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.