În prag stătea o femeie. La vreo cincizeci de ani. Cu părul castaniu, ușor ondulat, prins neglijent. Avea ochii mari, umezi, și aceeași privire pe care Ruslan o vedea zilnic în oglindă.

Sacoșele i-au căzut din mână.

— Mamă…? a șoptit el, fără să-și dea seama dacă a vorbit sau doar a gândit.

Femeia a dus mâna la gură. Apoi la inimă. Genunchii i s-au înmuiat.

— Ruslan… Doamne… Ruslan al meu…

Bătrânica s-a retras un pas, zâmbind trist.

— Hai, intrați amândoi. E timpul.

În apartamentul mic mirosea a ceai de tei și a prăjituri de casă. Ruslan stătea pe scaun, incapabil să vorbească. Mama lui plângea în tăcere, ținându-l de mână, de parcă se temea că va dispărea din nou.

— N-am plecat niciodată de bunăvoie, a spus ea într-un final. Am fost forțată. Tatăl tău avea datorii mari, hârtii cu datorie, oameni periculoși. Au venit după mine. Ca să vă lase în pace pe tine și pe el, am acceptat să dispar. Mama mea — bunica ta — m-a ascuns aici.

Ruslan s-a întors spre bătrânică. Nu mai era doar o femeie obosită. Era bunica lui.

— De ce acum? De ce tocmai azi?

Bunica a zâmbit.

— Pentru că azi ai ales să ajuți, nu să treci mai departe. Dumnezeu lucrează prin oameni.

Ușa s-a mai deschis o dată. Tatăl lui Ruslan stătea în prag. Îmbătrânit. Cu umerii lăsați.

— Știam că ziua asta va veni, a spus încet. Am greșit. Am tăcut prea mult.

Ruslan s-a ridicat. Nu a strigat. Nu a lovit. L-a îmbrățișat.

În seara aceea au stat toți patru la masă. Au băut ceai. Au vorbit. Au plâns. Au vindecat răni vechi de douăzeci de ani.

Când Ruslan a plecat, sufletul nu-i mai era greu. Piatra dispăruse.

Uneori, o faptă mică — un braț întins, o sacoșă dusă, o inimă deschisă — poate aduce înapoi o viață întreagă.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.

Un tânăr a condus până acasă o bătrânică căreia i se făcuse rău