— Destul!
Vocea a tăiat aerul ca un cuțit. Toți s-au întors. Din ultima bancă se ridica încet o femeie micuță, îmbrăcată în negru, cu spatele drept și privirea limpede. Era tanti Ana, moașa din sat. Femeia care mă ajutase la naștere. Femeia care fusese acolo în ultimele clipe ale copiilor mei.
A mers pas cu pas spre altar, fără grabă, dar hotărât. Elena a râs disprețuitor.
— Ba e, a spus tanti Ana calm. E treaba mea și a tuturor celor de față.
S-a întors spre oameni și a început să vorbească rar, clar, fără să ridice vocea.
— Am fost la naștere. Am văzut ce s-a întâmplat. Și știu adevărul.
Un murmur a străbătut biserica. Andrei a tresărit. Eu abia respiram.
— Copiii aceștia, a continuat ea, n-au murit din vina mamei lor. Au murit pentru că cineva a refuzat să lase medicii să intervină la timp. Pentru că cineva a spus că „nu dă bani pe prostii” și că „Dumnezeu decide”.
Privirea ei s-a oprit direct pe Elena.
Fața soacrei mele s-a schimbat. A devenit lividă.
— Minți! a țipat ea.
— Nu mint, a spus tanti Ana. Am notat tot. Am martori. Și dacă e nevoie, spun tot și la poliție.
Biserica fierbea. Oamenii șușoteau, se uitau unii la alții, apoi la Elena. Preotul făcea cruci largi, vizibil tulburat.
Andrei s-a apropiat de mama lui.
— Mamă… e adevărat?
Elena a încercat să spună ceva, dar cuvintele nu i-au mai ieșit. Pentru prima dată, nu mai avea putere.
M-am ridicat greu de jos. Cineva m-a sprijinit. M-am uitat la Andrei, cu ochii umflați de plâns.
— I-ai ascultat mai mult pe ea decât pe mine, am spus încet. Iar copiii noștri au murit.
Atunci Andrei a început să plângă. Nu discret, nu în tăcere. A plâns cu hohote, în mijlocul bisericii.
Elena a fost scoasă afară de câțiva bărbați. Încă țipa, încă blestema. Dar nu o mai asculta nimeni.
Înmormântarea a continuat altfel. Mai liniștită. Mai adevărată. Mi-am pus mâna pe sicrie și le-am șoptit băieților mei că mama lor a luptat. Și că adevărul a ieșit la lumină.
Au urmat luni grele. Plângeri, declarații, procese. Elena a fost trasă la răspundere. Nu doar pentru ce a spus în biserică, ci pentru tot ce făcuse înainte.
Andrei s-a schimbat. A stat lângă mine. M-a cerut iertare. Am început, încet, să ne vindecăm.
Astăzi, când trec pe lângă cimitir, nu mai simt doar durere. Simt și liniște. Pentru că gemenii mei nu au fost uitați. Pentru că adevărul a învins. Și pentru că, uneori, chiar și din cea mai neagră zi, se poate naște dreptate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.