Ușa grea a celulei s-a închis cu un zgomot sec. Ana a rămas în picioare câteva clipe, respirând adânc. Simțea gust de sânge în gură și obrajul îi ardea, dar durerea fizică pălea în fața furiei care îi clocotea în piept.
Se uita la pereții cojiți, la podeaua murdară, la un bec chior care pâlpâia. În locul ăsta ajunseseră oameni nevinovați de ani de zile. Știa asta. O citise în rapoarte. O auzise în șoaptă, prin sate.
Acum o trăia pe pielea ei.
În biroul de alături, inspectorul Ionescu își turna o cafea. Râdea zgomotos cu subordonații.
— Ați văzut ce figură avea? A crezut că e cineva important, spunea el, lovind masa cu palma. Toate su
Ana a închis ochii pentru o clipă. Și-a amintit de jurământul depus când a fost numită în funcție. De vorbele tatălui ei, un mecanic simplu din Pitești: „Să nu uiți niciodată de unde ai plecat.”
Pașii grei s-au auzit pe hol. Secția s-a umplut de agitație. Uși trântite, voci schimbate, ordine rostite pe un ton brusc mai respectuos.
Inspectorul a ieșit pe coridor, încruntat.
— Ce se întâmplă?
— A venit prefectul, șefu’. Cu încă doi de la control intern.
Fața inspectorului s-a albit.
Prefectul județului, Mihai Dumitrescu, a intrat hotărât. Nu a ridicat vocea. N-a fost nevoie.
— Unde e femeia adusă azi din trafic?
— În… în celulă, a bâiguit inspectorul.
— Deschideți.
Când ușa s-a deschis, Ana a făcut un pas în față. Și-a ridicat privirea, dreaptă, fără teamă.
— Bună seara, domnule prefect. Subprefect Ana Popescu, la raport.
Tăcerea a căzut ca o secure.
Inspectorul Ionescu a scăpat cheile din mână. Unul dintre polițiști s-a sprijinit de perete.
— Doamnă… eu… nu am știut…, a început inspectorul.
Ana l-a privit rece.
— Nu trebuia să știți cine sunt. Trebuia doar să vă faceți meseria.
Prefectul s-a întors spre echipa de control.
— Ați auzit tot.
În următoarea oră, secția a fost răscolită. Dosare false, camere oprite, declarații contradictorii. Totul a ieșit la iveală.
Inspectorul a fost încătușat chiar de oamenii lui.
— Pentru abuz, fals și purtare abuzivă, a spus calm prefectul.
Ana a ieșit din secție cu capul sus. Aerul nopții i s-a părut mai rece, dar și mai curat.
A doua zi, știrea era peste tot. Oamenii vorbeau în piață, la magazin, pe bănci.
— Ai auzit? L-au luat pe Ionescu.
— Era și timpul.
Ana s-a întors la muncă. A cerut controale, schimbări, reguli clare.
Nu pentru ea.
Ci pentru toți cei care nu aveau funcție, nume sau putere.
Și pentru prima dată după mult timp, oamenii au simțit că cineva chiar e de partea lor.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.