De ziua mea, soțul meu și prietenii lui mi-au făcut o „surpriză”: m-au legat la ochi, m-au dus într-o benzinărie părăsită și au râs cu poftă în timp ce au plecat cu mașina. N-am mai revenit niciodată acasă. Când au anunțat dispariția mea, eu eram deja în drum spre Europa. După trei ani… m-au zărit pe iahtul unui miliardar, în postura de soție a lui.
Totul a început cu trei zile înainte să împlinesc 35 de ani. Soțul meu, Emilian, uitase să se delogheze din contul de e-mail — o neatenție care nu-l caracteriza deloc. Pe ecranul laptopului strălucea un mesaj de la amanta lui, Florina: „Abia aștept weekendul. După ce scăpăm de ea, nu va mai trebui să ne ascundem.”
Am citit încordată tot istoricul conversației, care se întindea pe parcursul a trei ani. Trei ani de trădare în timp ce eu îi găteam, îi spălam hainele și îl însoțeam cu zâmbetul pe buze la evenimente. Mesaje intime, rezervări la hotel, o relație ascunsă desfășurându-se chiar sub nasul meu.
Cu mâinile tremurând, am salvat totul într-o arhivă pe care am trimis-o către un cont privat. Când Emilian a intrat în cameră câteva minute mai târziu, l-am salutat cu același sărut obișnuit, după doisprezece ani de căsnicie. Nu a bănuit absolut nimic.
A doua zi am aflat totul. Ascunsă în spatele perdelei din sufragerie, i-am auzit pe Emilian, Florina și cei mai buni prieteni ai lui, Filip și Lucian, stând pe terasă și ciocnind pahare de whisky din rezerva mea scumpă.
— Nu e cam exagerat? a întrebat Lucian, cu un zâmbet strâmb.
— Este planul ideal, a spus Emilian rece. O legăm la ochi, o plimbăm puțin cu mașina și o lăsăm la benzinăria părăsită de pe drumul județean 16. Până se întoarce, o să înțeleagă mesajul.
— Mesajul că te-ai săturat de viața cu nevasta ta plictisitoare, a adăugat Florina, punându-i mâna pe coapsă. Emilian s-a aplecat și a sărutat-o, pe mobilierul de grădină pe care eu îl alesesem cu grijă.
— În ultima vreme e tot mai iritantă, a oftat el. Asta o va zdruncina destul cât să accepte divorțul fără scandal.
Au ciocnit paharele și au râs pe seama mea. Nu era doar o glumă crudă. Era un plan de distrugere. În acea noapte, în timp ce Emilian dormea lângă mine, emanând miros de trădare și alcool, am luat o decizie. Vor să joace teatru pe ruina mea? Perfect. Aveam să transform scena lor într-o ieșire pe care n-aveau să o uite niciodată.
Dimineața zilei de naștere a sosit. I-am pregătit micul dejun preferat – clătite cu căpșuni – și i le-am așezat pe masă cu o liniște interioară pe care n-o mai simțisem de mult. La ora 11, Filip și Lucian au sosit zâmbind larg și mi-au oferit o eșarfă fină din mătase — legătura pentru ochi.
— Te ocupi tu, dragule? am întrebat, întorcându-mă ușor. Am simțit cum Emilian îmi leagă nodul cu mâinile acelea pe care le știam atât de bine.
— Ești gata pentru cea mai tare surpriză? mi-a șoptit la ureche.
— Mai pregătită ca niciodată, i-am răspuns, zâmbind sincer pentru prima dată în multă vreme.
După aproape o oră de condus, mașina s-a oprit. Aerul mirosea a combustibil vechi și a praf.
— Supriză! au strigat ei, smulgându-mi eșarfa de la ochi, râzând în hohote. Benzinăria era complet pustie.
— E un test, a spus Emilian, rece. Hai să vedem cât de isteață ești cu adevărat.
— Chiar mă lăsați aici? am întrebat, cu o voce tremurată, jucând rolul perfect.
— Te descurci, Irina, a spus el, apoi au urcat înapoi în mașină. „Ne vedem când ne-om vedea.”
Am rămas câteva minute privind mașina care se îndepărta pe drumul pustiu. Apoi am scos telefonul de rezervă din căptușeala hainei — pregătisem totul. Am sunat o prietenă veche, Andreea, care locuia în Sibiu. În mai puțin de două ore, a venit și m-a luat de acolo.
Timp de o lună, am stat la ea și mi-am refăcut pașaportul, documentele, și viața. Am vândut tot ce aveam pe numele meu, mi-am schimbat identitatea legal și am plecat din țară.
În Italia, la un eveniment caritabil, l-am cunoscut pe Victor — un om blând, sincer, cu ochi de o seninătate rară. Povestea mea l-a emoționat, iar prezența lui mi-a redat încrederea. Nu a durat mult până când am devenit parteneri în viață și în afaceri.
Trei ani mai târziu, în timp ce sorbeam prosecco pe puntea iahtului nostru din Marea Mediterană, un fost coleg de liceu din România m-a recunoscut și a postat o fotografie cu mine. A ajuns repede la știri.
Emilian a văzut-o. A încercat să mă contacteze, dar avocatul meu i-a trimis înapoi toate actele de divorț, completate și parafate.
Azi? Locuiesc în Franța. Scriu romane. Iubesc. Sunt iubită. Și, mai ales, sunt liberă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”