…nu ajunsese niciodată la mama lui.
Am întins mâna tremurând și am luat actele. Literele se amestecau în fața ochilor, dar numele lui, al meu și cuvântul „divorț” erau clare ca ziua. Am simțit cum ceva se rupe definitiv în mine. Nu mai era durere fizică. Era o liniște ciudată, rece.
— Semnează, a spus el sec. Totul e stabilit.
Femeia în rochia roșie m-a privit de sus, cu un zâmbet mic, satisfăcut. Soacra mea a tușit ușor, teatral.
— Ai făcut ce trebuia, a zis ea. Acum fiecare merge pe drumul lui.
Am ridicat privirea spre ei și, pentru prima dată, nu am mai simțit frică. Doar claritate.
— Știți ceva? am spus încet. E bine că ați venit toți trei.
Soțul a încruntat sprâncenele.
— Ce vrei să spui?
Am apăsat pe butonul de lângă pat. După câteva secunde, în salon a intrat medicul curant, un bărbat calm, cu o mapă în mână.
— Domnule doctor, am spus, cred că e momentul să le explicați.
Medicul s-a uitat la mine, apoi la ei.
— Doamna a fost supusă unei intervenții, dar nu de donare completă, a spus clar. Rinichiul ei nu a fost transplantat.
Soțul meu a făcut un pas înapoi.
— Cum adică?
— În urma analizelor finale, s-a constatat că nu era compatibilă. Am prelevat doar o mică probă, necesară pentru investigații. Rinichiul este la locul lui.
Soacra s-a albit la față.
— Dar… operația… durerea…
— Intervenția a fost reală, a continuat medicul. Dar nu cea pe care o credeți.
Femeia în roșu a strâns poșeta mai tare.
— Ați mințit? a țipat soțul meu.
Am zâmbit amar.
— Nu. Tu ai mințit. Eu doar am acceptat să vă las să credeți ce vreți.
Am scos de sub pernă un alt dosar.
— Și mai e ceva. Înainte de operație, am mers la un avocat. Pentru orice eventualitate. Știam că ceva nu e în regulă.
L-am privit drept în ochi.
— Casa, mașina, economiile. Tot ce am strâns împreună e trecut pe numele meu. Legal. Ai semnat fără să citești, atunci când mi-ai spus că sunt „doar niște hârtii de spital”.
Tăcerea a căzut ca o piatră.
Soacra a început să țipe, femeia în roșu s-a întors spre ușă, iar el a rămas pe loc, mic și pierdut.
— Plecați, am spus calm. Toți.
După ce au ieșit, am rămas singură. Am tras aer adânc în piept. Pentru prima dată, fără teamă.
Câteva luni mai târziu, stăteam pe balconul garsonierei mele, cu o cană de cafea în mână. Aveam un nou job, liniște și o viață care, în sfârșit, îmi aparținea.
Nu-mi pierdusem rinichiul.
Dar câștigasem ceva mult mai important: pe mine însămi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.