Bărbatul s-a uitat mai întâi la fetiță. Avea ochii mari, obosiți, dar plini de speranță. Apoi s-a întors spre mamă.
— Cum te cheamă? a întrebat el.
— Ana, a răspuns ea încet.
— Iar pe micuță?
— Maria.
Bărbatul a zâmbit ușor.
— Maria, câți ani împlinești azi?
— Șapte, a spus fetița, ridicând timid degetele.
Bărbatul a dat din cap, ca și cum ar fi luat o decizie importantă.
— Veniți cu mine.
S-a întors spre tejghea.
— Vreau cel mai mare tort de acolo. Cu ciocolată, fructe, tot ce aveți mai bun.
Angajații au înghețat.
— Și vreau să fie ambalat frumos. Cu lumânări. Șapte.
Apoi a continuat, calm, dar apăsat:
— Și adăugați și câteva prăjituri, sucuri, tot ce ar avea nevoie un copil de ziua lui.
Unul dintre angajați a înghițit în sec.
— Sigur… imediat.
Bărbatul s-a întors din nou spre Ana.
— Unde locuiți?
Femeia a ezitat.
— Pe unde apucăm… uneori la adăpostul de noapte din Rahova, alteori pe la gară.
Nu era rușine în vocea ei. Doar adevăr.
— Atunci azi nu veți sărbători acolo, a spus el simplu.
A plătit nota. Pe bon erau câteva sute de lei. A mai lăsat ceva pe tejghea.
— Asta e pentru voi, a spus, întinzând Anei un plic. Pentru haine, mâncare, ce aveți nevoie.
Ana a vrut să refuze.
— Nu pot…
— Ba poți, a întrerupt-o blând. Și meriți.
Apoi s-a întors spre angajați.
— Mâine dimineață, managerul vostru va primi un telefon. Eu sunt proprietarul clădirii în care funcționați.
Cei doi au albit.
— Iar comportamentul vostru… va avea consecințe.
A luat tortul și l-a pus în brațele Anei.
— La mulți ani, Maria.
Fetița a zâmbit larg. Un zâmbet adevărat, din acela care luminează o cameră întreagă.
Au ieșit din cofetărie. Afară ningea ușor. Bucureștiul părea, pentru o clipă, mai blând.
Bărbatul le-a condus până la o mașină parcată în față.
— Veniți, a spus. Cunosc un mic restaurant de familie, nu departe de aici. Au o masă liberă și oameni cu suflet.
În acea seară, Maria a suflat în lumânări pentru prima dată în viața ei, fără grabă, fără frig, fără teamă.
Ana a plâns în tăcere, ținându-și copilul de mână.
Iar bărbatul, pe nume domnul Ionescu, a privit scena cu liniște.
Pentru că uneori, un tort nu e doar un tort.
E dovada că bunătatea încă există.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.