În scaunul din dreapta stătea un bărbat. Nemişcat. Faţa îi era palidă, iar buzele vineţii. Dar ceea ce a îngheţat-o pe Maria nu a fost trupul, ci geanta deschisă de la picioarele lui. Bancnote. Multe. Împachetate neglijent, murdare de noroi. Lei. Zeci, poate sute de mii.
Pentru o clipă, i s-au înmuiat genunchii. N-a mai văzut atâţia bani niciodată, nici măcar la televizor. Primul instinct a fost să se retragă, să închidă uşa şi să fugă. Dar ceva a ţinut-o pe loc. A dus mâna spre gâtul bărbatului. Puls. Slab, dar era. Trăia.
„Doamne…”, a şoptit.
L-a tras cu greu afară din cabină, murdărindu-şi hainele şi mâinile. Omul gemea încet. Avea o rană urâtă la cap şi una la picior. Maria nu s-a gândit mult. A rupt din cămaşa ei, i-a legat rana, exact cum o învăţase bunica.
Drumul înapoi spre cabană a fost un chin. L-a sprijinit, l-a tras, l-a ridicat când cădea. De câteva ori, bărbatul a deschis ochii.
„Unde… sunt?”
„La mine. Eşti în siguranţă acum”, i-a răspuns simplu.
În cabană, l-a aşezat pe pat, i-a dat ceai fierbinte şi l-a vegheat toată noaptea. Afară, pădurea foşnea liniştită, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dimineaţa, bărbatul şi-a revenit. O chema Andrei. Nu era din zonă. Venise „cu treburi”. Nu a explicat ce fel de treburi, dar nici Maria n-a întrebat.
După câteva zile, când s-a pus pe picioare, a deschis geanta cu bani.
„Ăştia sunt ai tăi acum”, i-a spus.
Maria s-a uitat lung la el.
„Nu-mi trebuie. Eu te-am ajutat pentru că erai om, nu pentru bani.”
Andrei a rămas fără cuvinte.
Înainte să plece, i-a lăsat totuşi un plic.
„Pentru cabană. Pentru tine.”
Când a deschis plicul, erau exact 10.000 de lei. Atât cât îi trebuia să repare acoperişul şi să-şi plătească datoriile vechi. Nici mai mult, nici mai puţin.
După ce elicopterul a fost găsit de autorităţi, iar povestea a ajuns la ştiri, Maria nu a apărut nicăieri. S-a întors la pădure, la plantele ei, la liniştea ei.
Unii au spus că a fost o minune. Alţii, o prostie. Dar Maria ştia un lucru sigur: când faci ce-i drept, fără lăcomie, viaţa îţi dă exact cât ai nevoie. Nici mai mult. Nici mai puţin.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.