Drumul până în oraș a curs liniștit, cu hurducături blânde și câmpuri arse de soare de o parte și de alta. Vorbeau puțin, mai mult din priviri și din tăceri care nu erau stânjenitoare.
Mihai asculta. Lia simțea asta. Nu o întrerupea, nu se grăbea să impresioneze. Când ea i-a povestit despre târg, despre cum se trezește la patru dimineața să fiarbă laptele și să amestece magiunul, el a dat din cap, ca și cum ar fi înțeles fiecare oboseală.
— Greu, dar curat — a spus el încet. — Nu oricine duce viața asta.
— Greu e să nu mai ai pentru cine — a răspuns Lia, aproape șoptit. — După ce a murit tata, mașina asta a rămas singurul lucru care parcă încă mă ține de el.
Mihai n-a spus nimic. A privit înainte, pe drum, dar Lia a simțit că vorbele ei ajunseseră unde trebuia.
Au ajuns în oraș, la atelierul lui Iulian. Mecanicul, uns până la coate, l-a recunoscut pe Mihai ca pe un necunoscut obișnuit și i-a promis că va arunca o privire la camionetă a doua zi.
— Mulțumesc — i-a spus Mihai Liei, coborând din Golf. — Chiar mi-ați scos o piatră de pe inimă.
— Cu plăcere. Să aveți drum bun — a zis ea, fără să se gândească că nu-l va mai vedea vreodată.
S-au despărțit simplu. Fără numere de telefon. Fără promisiuni.
Trei zile mai târziu, într-o dimineață, Lia frământa aluatul în curte când a auzit zgomot de motor. A ridicat privirea și a văzut camioneta reparată oprindu-se la poartă. Mihai a coborât, cu o pungă în mână.
— Am venit să vă dau ceva — a spus, stânjenit. — Pentru ajutor.
— Nu trebuie — a răspuns ea repede.
A deschis punga. Erau piese noi pentru Golf. Alternator, curele, tot ce trebuia.
— Am vorbit cu Iulian. I-am lăsat banii. Mâine poate veni să vi le monteze.
Lia a simțit cum i se taie picioarele.
— Dar… costă mult.
— Știu — a zis Mihai, simplu.
A doua zi, Golful torcea mai frumos ca niciodată.
O săptămână mai târziu, Lia a fost chemată în oraș. Credea că e o greșeală. Într-un birou mare, cu geamuri largi, l-a recunoscut pe Mihai. De data asta purta costum.
Atunci a aflat adevărul. Era proprietarul celei mai mari companii agricole din zonă. Milioane. Terenuri. Putere.
— De ce n-ai spus nimic? — a întrebat ea, cu glasul tremurat.
— Pentru că am vrut să știu cum mă tratează cineva care nu știe cine sunt — a răspuns el. — Și tu ai oprit. Fără să întrebi nimic.
I-a propus un parteneriat. Să-i ajute pe micii producători. Să cumpere marfa corect. Fără samsari. Fără umilințe.
Lia a acceptat.
Într-un an, viața ei s-a schimbat. Nu peste noapte, nu cu palate, ci cu siguranță, cu respect.
Golful vișiniu încă era în curte.
Și de fiecare dată când pornea motorul, Lia știa că tatăl ei ar fi fost mândru.
Pentru că, uneori, un om mare se cunoaște exact în clipa în care se oprește pentru un necunoscut pe marginea drumului.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.