În fiecare dimineață, tusea lui Andrei părea mai grea. Mai adâncă. Ca și cum ceva îi strângea plămânii din interior.
Briana nu mai putea să ignore ce văzuse.
Într-o seară, după ce toți plecaseră, s-a întors în dormitor cu o lanternă mică. A ridicat covorul din colț. Sub el, parchetul era umflat, negru pe alocuri. A atins peretele. Era rece și ud.
Mușchi. Mult mușchi.
Știa mirosul. Îl știa din copilărie, din blocurile vechi unde igrasia îmbolnăvea copiii și bătrânii.
A doua zi, a intrat hotărâtă în cameră.
— Domnule Ionescu, trebuie să vă spun ceva, a spus ea, cu inima bătându-i în gât.
El a deschis ochii, obosit.
— Ce s-a întâmplat?
— Camera asta… nu e sigură. Peretele din spatele dressingului e plin de mucegai. Aerul e toxic. De asta sunteți bolnav.
Andrei a tăcut.
— Medicii nu v-au găsit nimic pentru că problema nu e în dumneavoastră. E aici.
A vrut să protesteze, dar o criză de tuse l-a îndoit. Când s-a liniștit, ochii îi erau umezi.
— Ești sigură? a șoptit.
— Sunt. Am văzut prea multe cazuri ca să greșesc.
În aceeași zi, Andrei a fost mutat într-o altă aripă a vilei. A chemat o firmă de construcții. Când au desfăcut peretele, adevărul a ieșit la iveală.
Țevi sparte vechi de ani. Mucegai negru. Sporii se răspândeau exact în zona patului.
— Dacă mai stăteați câteva luni aici, a spus muncitorul, nu știu dacă mai scăpați.
În săptămânile următoare, Andrei a început să respire mai ușor. Tusea s-a rărit. Culoarea i-a revenit în obraji.
Într-o dimineață, Briana a intrat și l-a găsit stând pe marginea patului, îmbrăcat, cu geamul larg deschis.
— Briana, a spus el, ridicând privirea. Mi-ai salvat viața.
Ea a dat din umeri.
— Am făcut ce trebuia.
— Nu, a insistat el. Ai riscat totul pentru mine.
Câteva zile mai târziu, Andrei a chemat-o în birou. Pe masă era un plic.
— Aici e contractul tău nou. Nu mai ești femeie de serviciu. Vreau să te ocupi de administrarea vilei. Și un salariu care să-ți schimbe viața.
Briana a rămas fără cuvinte.
— Și mai e ceva, a adăugat el. Vreau să sponsorizez reparații în blocuri vechi. Oameni care nu știu de ce se îmbolnăvesc. Așa cum eram eu.
Au trecut luni.
Andrei era un alt om. Mergea prin grădină. Râdea. Trăia.
Iar Briana, fata simplă dintr-un cartier greu, învățase un lucru pe care nu avea să-l uite niciodată:
Uneori, nu medicii, nu banii și nu puterea te salvează.
Ci curajul unui om simplu care refuză să tacă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.