A doua zi, Luminița a plecat la muncă mai devreme decât de obicei.
A lăsat casa curată. Copilul dus la grădiniță. Soacra, în halat, la cafea, cu televizorul dat încet pe o emisiune de dimineață.
Camera a rămas pornită.
Primele două zile nu s-a întâmplat nimic. Viorica se plimba prin casă, mai deschidea un sertar, mai trântea o ușă, dar nu lua nimic.
În a treia zi, la ora 14:17, Luminița a văzut adevărul.
Soacra a intrat în dormitorul lor. A închis ușa cu grijă. A deschis comoda. A scos dintr-o cutie mică o pereche de cercei din aur, dar nu i-a luat. I-a mutat. I-a băgat într-un buzunar de halat, apoi i-a scos și i-a pus într-o poșetă veche, ascunsă sub pat.
După încă două zile, a dispărut inelul.
— Mi-ai furat aurul! a urlat Viorica în mijlocul sufrageriei. Sun la poliție!
Luminița n-a spus nimic.
Când a venit agentul de poliție de la secție, un bărbat trecut de patruzeci de ani, calm, cu voce joasă, soacra plângea teatral.
— N-am pe nimeni altcineva în casă. Numai ea. Nici nu e de-a noastră, doar s-a lipit de fiul meu!
— Aveți vreo dovadă? a întrebat agentul.
— Am lipsa! a strigat Viorica.
Luminița s-a ridicat încet.
— Am eu o dovadă, a spus simplu.
A adus laptopul. A deschis filmarea.
În cameră s-a făcut liniște.
Se vedea clar cum Viorica ascundea bijuteriile, cum le muta dintr-un loc în altul, cum se uita peste umăr.
Agentul a oprit filmarea.
— Doamnă, a spus rar, ați depus o plângere falsă. Asta e infracțiune.
Soacra s-a albit la față. A început să tremure.
— Eu… eu doar voiam să văd dacă recunoaște… să văd dacă e cinstită…
— Ajunge, a spus agentul.
Seara, Vlad s-a întors din cursă.
Luminița i-a arătat tot.
A doua zi, Viorica și-a strâns lucrurile. Două genți. Fără scandal. Fără cuvinte mari.
Înainte să plece, s-a oprit în ușă.
— Ai câștigat, a spus acru.
Luminița a răspuns calm:
— N-am câștigat nimic. Doar mi-am apărat copilul și casa.
Ușa s-a închis.
Pentru prima dată după mult timp, în apartament a fost liniște. O liniște adevărată.
Luminița a pus ceai la fiert. A deschis geamul. A simțit că, în sfârșit, poate respira.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.