Nelu a rămas nemișcat câteva secunde.
Nu pentru că ar fi fost surprins.
Nu pentru că ar fi fost rănit pentru prima dată.
Ci pentru că, după o viață întreagă în care văzuse moartea în ochi, disprețul spus cu zâmbetul pe buze îl lovea mai greu decât orice glonț.
— Domnule director — a spus calm —, contul e al meu. Dacă e vreo problemă, spuneți-mi și plec.
Cătălin a ridicat din umeri.
— Avem obligația să verificăm. Știți, au fost cazuri… oameni care se dau veterani ca să profite.
Apoi s-a uitat spre agentul de pază.
— Vă rog să-l conduceți afară până clarificăm.
Agentul a ezitat.
S-a uitat la bătrân. La șapca lui. La postura dreaptă, deși spatele îl trăda. La felul în care stătea, parcă așteptând un ordin.
— Nu e nevoie — a spus Nelu încet. — Plec singur.
A făcut un pas înapoi.
Atunci ușa băncii s-a deschis brusc.
Un bărbat înalt, îmbrăcat într-un palton închis la culoare, a intrat cu pași apăsați. Liniștea a căzut peste toată sala.
— Care dintre voi l-a dat afară pe Ion Radu? — a întrebat vocea lui gravă.
Cătălin a încremenit.
— Dumneavoastră cine sunteți?
Bărbatul și-a deschis haina și a arătat legitimația.
General maior Dumitru Marinescu.
Casiera a dus mâna la gură.
Agentul de pază a făcut un pas în spate.
— Omul acesta — a continuat generalul, arătând spre Nelu — m-a instruit pe mine.
— A instruit sute de soldați.
— A fost în misiuni pe care nici azi nu le citiți în manuale.
— Și voi l-ați făcut „veteran fals”?
Cătălin a început să bâlbâie ceva despre proceduri.
Generalul l-a oprit cu o privire.
— Procedura este să respecți oamenii. Restul e birocrație.
S-a întors spre Nelu.
— Iartă-mă că am întârziat, domnule instructor.
Ochii bătrânului s-au umezit.
Nu de rușine.
Nu de durere.
Ci pentru că, după ani întregi, cineva îi spusese din nou „domnule” fără ironie.
Directorul băncii a venit în grabă.
Scuze.
Promisiuni.
Oferte.
Nelu și-a retras banii. Exact suma cerută.
Câteva sute de lei.
Nimic mai mult.
La ieșire, generalul i-a pus mâna pe umăr.
— Nepotul tău o să fie mândru de tine.
Nelu a zâmbit.
— Sper să nu fie nevoie să fie general ca să fie respectat.
În ziua aceea, banca și-a schimbat procedurile.
Dar pentru Nelu, cel mai important lucru fusese deja câștigat:
Demnitatea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.